În lunile de vară, pentru a se adapta temperaturilor ridicate, Germania ar trebui să introducă obiceiuri deja consacrate în sudul Europei, precum siesta, a cerut preşedintele Federaţiei Medicilor din Serviciul de Sănătate Publică din Germania, Johannes Niessen

"Ar trebui să ne uităm atent la ţările din sud în ceea ce priveşte relaţia dintre caniculă şi locul de muncă: să ne trezim devreme, să lucrăm productiv dimineaţa şi să tragem un pui de somn la prânz este un concept pe care ar trebui să îl introducem în lunile de vară", a apreciat Niessen.

Preşedintele federaţiei germane a medicilor a declara că, "la căldură mare, oamenii nu sunt la fel de productivi. Faptul că oamenii dorm prost atunci când în timpul nopţii este prea cald duce la probleme suplimentare de concentrare".

Neissen a adăugat că "sarcinile complexe de lucru ar trebui, prin urmare, mutate la prima oră a dimineţii. În plus, sunt necesare mai multe ventilatoare şi îmbrăcăminte mai uşoară, chiar dacă este în vigoare un cod vestimentar la locul de muncă ce nu permite în principiu acest lucru".Totodată, este foarte important ca oamenii să se hidrateze mai bine şi să aibă o alimentaţie mai uşoară şi cu porţii mici. Neissen spune chiar că o altă posibilitate este ca angajaţii aflaţi în telemuncă să se răcorească făcând o baie la picioare în apă rece într-un lighean amplasat sub birou.

Recomandările vin într-o perioadă cu temperaturi ridicate în Germania, dar care nu ajung nici pe departe la cele cu care se confruntă sudul Europei, unde multe oraşe se află sub cod roşu de caniculă, cu temperaturi de peste 40 de grade Celsius. Serviciul meteorologic german a prognozat pentru această săptămână maxime de 24 de grade Celsius în nordul ţării şi de 28 de grade Celsius în sud.

Sursa foto: ALPA PROD / Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri