Incepand cu 2012, pacientii vor plati suplimentar pentru consultatii, internari si investigatii medicale, potrivit unei legi privind reforma in domeniul sanatatii, publicata la sfarsitul lunii noiembrie in Monitorul Oficial (MO).

Coplata este o suma pe care asiguratii la sistemul de sanatate vor trebui sa o plateasca in plus fata de serviciile decontate din Fondul National Unic de Asigurari Sociale de Sanatate (FNUASS).

“Suma prevazuta drept coplata se calculeaza procentual din valoarea serviciilor medicale asa cum sunt prevazute in contractul-cadru”, potrivit Legii 220/2011, publicata in MO la sfarsitul lunii noiembrie, anul acesta.

Suma (coplata) nu va depasi a 12-a parte din valoarea veniturilor nete anuale realizate de fiecare asigurat.

Cei care vor fi scutiti de coplata sunt:

- Copiii pana in 18 ani, tinerii de 18-26 de ani elevi/studenti/ucenici care nu realizeaza venituri din munca;

- Bolnavii inclusi in programele nationale de sanatate (bolnavi cronici – diabet, HIV/SIDA, cancer, tuberculoza etc.);

- Pensionarii care au venituri mai mici de 740 lei/luna.

In total, vor fi exceptate de la coplata circa 8 milioane de persoane, potrivit unor estimari anterioare ale Ministerului Sanatatii (MS).

Serviciile medicale pentru care pacientii vor contribui suplimentar sunt cele furnizate de medicul de familie, de medicul specialist, de spitalele publice.

Coplata este introdusa printr-un “tichet moderator de sanatate”, adica un document care va fi eliberat pacientului pentru a face dovada platii serviciului medical.

1. Sunteti de acord cu introducerea coplatii?


Sumele incasate din coplata se vor constitui in venituri ale furnizorilor de servicii medicale. Acestea vor fi utilizate pentru cresterea calitatii serviciilor medicale si pentru achizitionarea "tichetului moderator pentru sanatate".

Cat vom plati in plus?

La momentul adoptarii actului normativ in Guvern, acum un an, MS estima ca pacientii vor plati 5 lei pentru consultatiile la medicul de familie si 10 lei pentru cele la medicul specialist. In afara orelor de program, sumele vor fi de 10 lei, respectiv 20 lei.

Tot atunci, Guvernul propunea ca suma maxima platita de asigurat intr-un an calendaristic sa fie limitata la 600 de lei, iar serviciile accesate peste aceasta suma sa fie gratuite.

Introducerea coplatii reprezinta unul dintre angajamentele Guvernului fata de Fondul Monetar International (FMI), Comisia Europeana (CE) si Banca Mondiala (BM).

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri