Motivul pentru care inca avem liste de asteptare pentru transplant nu este legat de fonduri, care sunt suficiente in programul national dedicat, ci mai ales de mentalitatea inca neschimbata in randul multor medici, dar si al populatiei, considera Vasile Cepoi, ministrul Sanatatii.

Transplantul reprezinta, de multe ori, o solutie mai ieftina si eficienta decat alte terapii si sunt de acord ca acest domeniu trebuie sa se dezvolte mai mult in tara noastra. De altfel, am fost un sustinator al domeniului inca din 2003 cand activam ca secretar de stat in minister", a declarat Cepoi, in cadrul unei intalniri cu Francis L. Delmonico, coordonator desemnat al Organizatiei Mondiale a Sanatatii (WHO) in domeniul donarii si transplantului.

Oficialii au discutat despre adoptarea unor masuri de dezvoltare a retelei de transplant in sistemul medical romanesc.

"In timpul intalnirii ministrul Sanatatii a declarat ca sustine extinderea retelei de coordonatori din cadrul programului national de transplant", potrivit unui comunicat.

Citeste si:

Ce trebuie sa faci daca vrei sa donezi organe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri