“In ciuda faptului ca de 15 ani atat populatia cat si cadrele medicale asteapta o imbunatatire radicala a sistemului sanitar, performantele sistemului au scazut la un nivel ingrijorator care pune in primejdie sanatatea pacientilor”, a declarat Valeriu Zgonea, presedintele Camerei Deputatilor, la un seminar dedicat reformei din sanatate.
"Pana in prezent, au existat foarte multe propuneri legislative privind organizarea si functionarea sistemului medical din Romania, dar in acelasi timp, nu a existat si un mecanism de monitorizare a rezultatelor. De asemenea, masurile adoptate nu au urmarit modificarea intregului sistem, ci numai a unor componente ale acestuia", a declarat Valeriu Zgonea (foto).

Presedintele Camerei Deputatilor a discutat despre eficientizarea si imubntatirea sistemului de sanatate in cadrul dezbaterii, intitulata Health Forum si organizata de Intact Media Group.

"O alta problema, despre care trebuie sa discutam serios este reprezentata de salariile medicilor. Un absolvent de medicina dupa sase ani de facultate care intra ca salariat in sistemul sanitar primeste numai 8 milioane de lei pe luna, ceea ce este extrem de putin. Am vazut, de asemenea, un medic rezident care se bucura ca primit bonuri de masa in valoare de 1,5 milioane de lei", a spus Zgonea.

El a adaugat ca in ultimii cinci ani mii de medicii si personal spitalicesc au ales sa plece din Romania. Zgonea a dat ca exemplu Marea Britanie, unde lucreaza, in prezent, aproape 4.100 de romani in sistemul sanitar.

"Este mai mult decat evident ca sistemul de sanatate romanesc nu mai poate continua in acest mod, si necesita o imbunatatire radicala a performantelor. Guvernul va trebui sa faca din aceste obiective o prioritate nationala, in ciuda intereselor diferitelor grupuri, deoarece o sanatate buna constituie singurul capital al omului sarac. Sistemul medical trebuie sa fie construit pe solidaritate, dar in utlima vreme a fost ignorat acest lucru", a mai spus presedintele Camerei Deputatilor.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Marius Alexandru Stanciu
Absolvent al Facultatii de Economie din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucuresti si al unui program de Master, cu specializarea Economie Europeana, sustinut in aceeasi institutie, Marius Alexandru Stanciu dispune de o experienta jurnalistica de peste 12 ani, dobandita in cadrul redactiei Wall-Street.ro si acopera din punct de vedere editorial evenimente si interviuri din piata imobiliara, piata asigurarilor si pensii private.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri