Presedintele PSD, Victor Ponta, s-a referit la Mircea Geoana cand a spus ca "cineva din partid" a vorbit cu alti membri ai PSD, in numele lui Traian Basescu, pentru a obtine sustinerea pentru o eventuala desemnare ca premier, au declarat surse social-democrate.

Potrivit surselor, cel avut in vedere de Ponta este Geoana, scrie Mediafax.

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, ca exista o problema in PSD data de faptul ca "cineva din partid" a vorbit cu alti membri ai PSD, in numele lui Traian Basescu, pentru a obtine sustinerea pentru o eventuala desemnare ca premier, spunand ca acea persoana va fi exclusa.

Ponta a evitat sa spuna la cine se refera.

Purtatorul de cuvant al sefului statului, Bogdan Oprea, declara ca presedinte Traian Basescu le solicita politicienilor "sa nu-l implice in niciun fel in eventuale dispute din interiorul Uniunii Social-Liberale".

Senatorul PSD Mircea Geoana a declarat, miercuri, ca "ambitia" sa este sa desemneze prim-ministri, si nu sa fie desemnat premier.

El a spus ca roaga insistent ca zvonurile privind "asa-zise" negocieri care ar exista pentru ca el sa fie desemnat premier sa inceteze.

Geoana a spus ca nominalizarea premierului trebuie sa fie facuta de partidul sau alianta care au castigat alegerile, in speta PSD si USL.

"Ambitia mea este sa desemnez prim-ministri, nu sa fiu desemnat", a spus Geoana.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri