Fostul primar al Craiovei, Antonie Solomon, a fost condamnat la trei ani de inchisoare cu executare in dosarul de coruptie, potrivit unei decizii luate joi de instanta suprema, aceeasi pedeapsa fiind dispusa in cazul omului de afaceri Cornel Penescu, scrie Mediafax.
Conform hotararii instantei, Solomon (foto), in prezent senator PPDD, a fost condamnat la trei ani de inchisoare si trei ani de interzicere a unor drepturi, pentru luare de mita.

Inalta Curte de Casatie si Justitei (ICCJ) a dispus condamnarea fostului primar si la un an de inchisoare pentru fals intelectual, acesta urmand sa execute pedeapsa cea mai grea, respectiv trei ani de inchisoare si trei ani de interzicere a unor drepturi.

Tot in cazul lui Solomon, instanta a dispus confiscarea sumei de 50.000 de euro, reprezentand suma luata de acesta drept mita.

Cornel Penescu a primit tot trei ani de inchisoare cu executare, pentru dare de mita.

Dragos George Stancu a fost condamnat la un an si sase luni de inchisoare cu suspendare, pentru dare de mita. Instanta a stabilit in cazul acestuia un termen de incercare de trei ani si sase luni.

Gheorghita Pieca a primit o pedeapsa de un an de inchisoare cu suspendare pentru fals in inscrisuri sub semnatura privata, cu un termen de incercare de trei ani.

Instanta a mai dispus mentinerea sechestrului pentru suma de 50.000 de euro ridicata de procurori de la domiciliul lui Solomon, in cazul celorlalti inculpati fiind ridicata masura asiguratorie asupra bunurilor mobile si imobile.

ICCJ mai hotarat anularea inscrisurilor falsificate, respectiv a autorizatiei de construire nr. 303/16.03.2006 si a procesului verbal de receptie partiala datat 27.03.2006 intocmit de inculpatul Pieca.

Decizia de joi nu este definitiva, ea putand fi atacata la Completul de cinci judecatori al instantei supreme.

In acest dosar, Antonie Solomon este acuzat ca ar fi primit 50.000 de euro mita de la un actionar principal al firmei PIC din Pitesti, Cornel Penescu, pentru a-i facilita acestuia diverse servicii in Craiova.

Procesul a inceput la Tribunalul Arges, iar apoi a fost stramutat la Tribunalul Galati, in iulie 2010, si a ajuns la instanta suprema in februarie 2013, dupa ce Solomon a devenit senator.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri