7 August 2013

Crescatorie ilegala de vipere, descoperita in Ialomita



O crescatorie de vipere, ce functiona ilegal, a fost descoperita in Ialomita, dupa ce proprietarul a ajuns la spital muscat de unul dintre serpi si si-a pierdut un brat, informeaza Antena 1.
Barbatul a fost muscat de vipera in timp ce recolta veninul, pe care il comercializa pe piata neagra. Desi era ranit, acesta a continuat sa extraga substanta si a ajuns la spital dupa aproximativ o ora, timp in care starea lui s-a inrautatit.

Pentru ca nu le-a spus medicilor ce patise cu adevarat, acestia au crezut ca este vorba de rabie si au actionat in consecinta. Ulterior, starea barbatului s-a agravat, astfel ca a fost nevoit sa marturiseasca ce patise cu adevarat, pentru a-i putea fi administrat tratamentul adecvat.

La scurt timp, a fost transportat la un spital din Bucuresti, acolo unde i-a fost amputat bratul necrozat. De asemenea, au fost sesizate i autoritatile, care au descoperit, astfel, ca ferma de vipere functiona ilegal, sub paravanul unei societati comerciale cu sediul intr-un fost C.A.P.

Acolo, reprezentanti ai DSV si ai Politiei au gasit 60 de vipere care erau crescute clandestin, pentru ca veninul sa fie vandut pe piata neagra. Pana la finalizarea anchetei si la dispunerea msurilor legale, barbatul va trebui sa plateasca si o amenda de 40.000 de lei.



Citeste si