13 August 2015

PLANORUL DISPARUT: pilotul Mircea Craciun, cautat cu o drona in zona Intorsura Buzaului



Pilotul planorului disparut, Mircea Craciun, este cautat si cu o drona in zona Intorsura Buzaului, pe langa cei peste 1.000 de pompieri, jandarmi, salvamontisti si voluntari, pe trasee din opt judete.

Drona poate face cautari pe arii mari, de aproximativ 50 de kilometri patrati, in mod programat. Imaginile captate vor fi analizate la sol de catre specialisti. Drona a fost pusa la dispozitia echipelor de salvatori de catre voluntari, scrie Mediafax.

Potrivit Ministerului Afacerilor Interne (MAI), la cautarile pilotului planorului disparut in 6 august participa peste 1.000 de pompieri, jandarmi, politisti, militari, salvamontisti si voluntari, cu aproape 200 de mijloace de interventie, care vor merge pe trasee din judetele Prahova, Arges, Brasov, Vrancea, Buzau, Bacau, Covasna si Harghita.

Echipele de cautare de la sol au la dispozitie un elicopter al MAI, pentru interventii in caz de nevoie sau pentru verificarea unor informatii.

Secretarul de stat in MAI Raed Arafat a spus ca sansa de a-l gasi in viata pe pilotul Mircea Craciun este, cu fiecare zi care trece, tot mai mica. El a precizat ca daca planorul nu va fi gasit in urma cautarilor, Jandarmeria Montana si Salvamont vor avea "o misiune continua ca pe toate traseele pe care le fac, oricand sunt pe munte, sa verifice si planorul respectiv".

Pilotul planorului disparut, Mircea Craciun, are 57 de ani si este instructor la Aeroclubul Brasov, fiind un pilot cu foarte multa experienta.

Comandantul Aeroclubului Brasov, Stelian Cojocaru, a afirmat ca joi, atunci cand a fost tractat de pe Aerodromul Ghimbav, pilotul Mircea Craciun a spus ca intentioneaza sa zboare aproximativ doua- trei ore, fiind vorba despre un zbor de „verificare dupa asamblare”, se arata intr-un comunicat al ROMATSA.

Pilotul urma sa zboare in spatiul aerian necontrolat, care reprezinta o clasa de spatiu pentru care nu este obligatorie depunerea unui plan de zbor, iar pentru acest spatiu pilotul poate primi informatii la cerere. Potrivit ROMATSA, Mircea Craciun nu a luat legatura radio cu compartimentul de informare a zborurilor pentru a solicita informatii.



Citeste si