2 Noiembrie 2015

Patru cetateni straini, raniti in incendiul din clubul Colectiv



Patru cetateni strani - o italianca, doi spanioli si un german - au fost raniti in incendiul din clubul Colectiv, primii trei fiind internati la Spitalul SRI "Agrippa Ionescu", iar al patrulea la Spitalul Universitar.

La Spitalul SRI au fost aduse, dupa incendiul de vineri seara, din clubul Colectiv din Capitala, sase persoane dintre care patru in stare foarte grava, trei fiind intoxicate cu fum. Printre raniti, se afla o tanara din Italia, de 20 de ani, cu arsura pe aproape 45 la suta din corp. Ea este intubata si a fost vizitata de reprezentanti ai Ambasadei Italiei, care tin elegatura continuu cu spitalul, a declarat directorul de comunicare Ovidiu Marincea, scrie Mediafax.

In acelasi spital mai sunt doi cetateni spanioli, dar starea lor este mai buna decat a tinerei. Al patrulea ranit este boodygard la clubul unde a avut loc incendiul, a mai spus directorul medical. Un alt cetatean strain ranit in incendiu, un german, este internat la Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti. Starea acestuia este foarte grava. Ambasada Germaniei a fost anuntata, reprezentantii acestuia deplasandu-se la spital, a spus managerul SUUB, Catalin Carstoiu.

Ultimul bilant al incendiului de vineri seara din Club Colectiv arata 27 de persoane decedate si alte 146 de persoane internate la acest moment la spitalele din Capitala, a anuntat, sambata dimineata, secretarul de stat Raed Arafat, precizand ca 17 dintre decedati nu au fost identificati.
Vineri seara, clubul Colectiv gazduia un concert al trupei Goodbye to Gravity, pentru lansarea unui nou album - "Mantras of war". Intrarea la acest concert a fost libera.

Martori aflati in club au declarat ca incendiul a fost provocat de artificiile din timpul spectacolului, buretele fonic de pe un stalp al cladirii aprinzandu-se, iar ulterior focul s-a propagat la tavan. Bucati din plafon, care era capitonat si el cu burete fonic, s-au desprins si au cazut peste oameni.

Potrivit celor aflati la spectacol, un agent de paza a luat un stingator de incendii, insa nu a apucat sa intervina inainte ca focul sa ajunga la tavan si sa se extinda cu repeziciune. In momentul cand tavanul a luat foc, cele aproximativ 250-300 de persoane din club au fost cuprinse de panica si s-au imbulzit spre iesire, creandu-se busculada, deoarece doar una dintre usile de la intrare s-a deschis de la declansarea incendiului.

Ulterior, si cea de-a doua usa a fost deschisa, lumea a navalit afara, dar deja erau pe podea multe persoane care aveau arsuri sau se aflau in stop cardio-respirator. Martorii au mai relatat ca un fum greu, innecacios, se adunase in club, acesta "iesind in valuri" pe usa de la intrare.



Citeste si