7 Noiembrie 2015

Numarul de decese a ajuns la 43, alti doi raniti in incendiul din Colectiv au murit la Floreasca



Bilantul persoanelor decedate in tragedia de la Clubul Colectiv a ajuns la 43, dupa ce astazi au murit alti doi raniti internati la Spitalul Floreasca din Capitala, iar alti noua au decedat sambata, sapte in spitale din Capitala si doi in Olanda, unde fusesera transferati.

Surse medicale au declarat ca la Spitalul Floreasca au murit Alexandra Radulescu, care avea 26 de ani, si un cetatean turc. Potrivit profesorului Ioan Lascar, incepand din a cincea zi este cea mai grea perioada pentru ranitii in stare critica, noteaza Mediafax.

"La toti cei patru decedati din Spitalul Floreasca le-a cedat plamanul. Este perioada complicatiilor majore respiratorii. Este exact cum apare in literatura de specialitate, este o evolutie exact ca la carte. Potrivit literaturii de specialitate, mortalitatea la acesti pacienti este intre 30 si 80 la suta, adica cel putin trei si maxim opt din zece pacienti arsi in stare critica decedeaza. Acum este riscul vital, din cauza complicatiilor majore. Oriunde pe aceasta planeta evolutia este aceeasi. Nu se poate face nimic mai mult", a precizat Ioan Lascar, seful Clinicii de chirurgie plastica din Spitalul Floreasca.

Astfel, bilantul persoanelor decedate in tragedia de la Colectiv a ajuns la 43, dupa ce sambata au mai murit alte noua persoane, doua dintre acestea in Olanda. Dintre pacientii decedati, sambata, in Capitala, trei erau internati la Spitalul de Arsi - Daniel Ciobanu (39 de ani), Ionut Cosmin Popescu (32 de ani) si Alexandru Chelba (33 de ani), doi la Spitalul Floreasca - Adrian Popa (29 de ani) si Elena Toader (30 de ani), unul la Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti - Ionut Maior (27 de ani) si unul la Spitalul ”Bagdasar Arseni”- Mavi Sterian (25 de ani).

Cele doua victime care au murit in Olanda, unde fusesera transferate sambata, sunt o tanara italianca, Tullia Ciotola, in varsta de 20 de ani, care studia la Bucuresti prin programul Erasmus si Florin Cristian Popescu, de 35 de ani, bodyguardul clubului Colectiv.



Citeste si