23 Mai 2016

Dosare penale pentru 67 de gradinite private din Capitala care functionau fara autorizatie



Politistii au gasit, in urma controalelor facute in ultima luna, 67 de gradinite private in Capitala care functionau fara autorizatie, in cazul acestora fiind deschise dosare penale pentru exercitarea fara drept a unei profesii sau activitati.

Verificarile au fost facute dupa ce, in luna martie, trei copii au fost batuti de directoarea unei gradinite private care functiona ilegal. Controalele au fost facute in perioada 15 aprilie - 19 mai, de catre politistii bucuresteni, la 637 de gradinite, asociatii si fundatii, pentru a vedea daca acestea sunt autorizate sa functioneze, dar si pentru a verifica siguranta copiilor, scrie News.ro.

In urma controalelor, au fost constatate nereguli la 67 de gradinite private, in cazul carora politistii s-au autosesizat si au deschis dosare penale pentru „exercitarea fara drept a unei profesii sau activitati pentru care legea cere autorizatie ori exercitarea acestora in alte conditii decat cele legale”, fapta pentru care legea prevede o pedeapsa cu inchisoare de la trei luni la un an sau amenda, se arata intr-un comunicat de presa al Politiei Capitalei transmis vineri.

Cele 67 de unitati cu profil educational nu detin autorizari de functionare emise de Ministerul Educatiei Nationale si Cercetarii Stiintifice. Informatiile obtinute pe parcursul controalelor au fost transmise de politisti autoritatilor care se ocupa de autorizarea si verificarea unitatilor scolare, a precizat sursa citata. In aceste cauze, cercetarile sunt continuate de catre unitatile de politie pe raza carora sunt situate gradinitele, sub coordonarea parchetelor de pe langa judecatoriile de sector.

“Toate verificarile efectuate in intervalul aprilie - mai a.c. au avut drept obiectiv si prevenirea aparitiei unor incidente, asa cum a fost cel inregistrat in luna martie a.c., la o gradinita de pe raza sectorului 5”, a precizat Politia Capitalei. Directoarea Gradinitei Flipper din cartierul Cotroceni din Capitala, Ioana Neagu, este cercetata penal pentru ca a batut trei copii pe care ii avea in grija - un copil de sase ani si doi frati, de un an si 11 luni si respectiv de cinci ani. Gradinita nu avea autorizatie de functionare provizorie si nici acreditare.

Ancheta a fost deschisa de politistii Sectiei 17 de Politie din Capitala, la sesizarea parintilor, dupa ce copiii au ajuns acasa cu vanatai. Politistii au ridicat imaginile inregistrate de camerele de supraveghere din gradinita, pe care se vede cum femeia trage de par un copil si il loveste peste fata, in timp ce tipa la el. Mai mult, femeia il duce pe copil intr-un loc ferit, unde se repede asupra lui si il bruscheaza. Dupa minute in sir de tratament traumatizant, copilul urca scarile de-a busilea si se duce spre clasa.

In alte imagini, suprinse tot pe camerele de supraveghere, de aceasta data in dormitorul copiilor, se vede cum aceeasi femeie da navala in camera si ia pe sus, din patut, doi copii, ti trage puternic de brat si ii da afara din camera. Alte imagini o arata pe femeie in timp ce trage copiii de haine si ii cearta.

Sursa foto: vanoa2, Shutterstock



Citeste si