Biserica Ortodoxa Romana plateste impozite pe terenurile si cladirile aflate in folosinta, pe salarii si pe toate activitatile economice desfasurate in cadrul entitatilor economice care functioneaza in interiorul sau, anunta vineri, Patriarhia Romana, dupa ce Eugen Teodorovici a spus ca trebuie impozitate veniturile Bisericii, pentru ca statul are nevoie de bani.

"Biserica trebuie sa inteleaga si sa aleaga. Traim in secolul XXI. Este nevoie de bani. ...„E o discutie ce se poarta in interiorul Guvernului. Fie sa retrocedam ce au de retrocedat si atunci gasim o cale de impozitare pentru ca asa e normal”...„Daca facem un calcul ultimii 10 ani sau ultimii 27 de ani de zile cu cat a finantat statul roman biserica romana, o sa vedem ca sunt sume foarte importante. Dar trebuie sa gasim un echilibru. Repet, propunerea pe care as vrea sa o fac nu am nicio indoiala ca va fi acceptata de BOR", a sustinut Eugen Teodorovici, la Digi24, potrivit News.ro.

La randul sau, Patriarhia explica faptul ca "din punct de vedere fiscal, cultele religioase din Romania sunt tratate ca organizatii de drept privat si utilitate publica, fiind asimilate ca regim fiscal cu ong-urile, fundatiile, asociatiile sau alte organizatii nonprofit. Biserica Ortodoxa Romana plateste impozite pe terenurile si cladirile aflate in folosinta, pe salarii si pe toate activitatile economice desfasurate in cadrul entitatilor economice care functioneaza in interiorul sau".

Potrivit Patriarhiei, cultele religioase nu platesc TVA si sunt scutite doar de impozitul pe venitul provenit din activitatile specifice cultului (vanzarea obiectelor de cult produse in interiorul institutiei), venit care este in mod riguros reinvestit in intretinerea locasurilor de cult si in activitati cu caracter social-filantropic.

O situatie finaciara a BOR arata ca, in fiecare luna, valoarea totala a contributiilor la salariile personalului din Administratia patriarhala este de 557.472 lei, iar suma platita de Patriarhia Romana la bugetul de stat pentru impozitele pe salariile integrale, asigurari de sanatate si contributii sociale este de 575.087 lei. "Adica, ceea ce se primeste de la bugetul de Stat sub forma sprijinului salarial se intoarce la bugetul public prin plata impozitelor si a contributiilor sociale aferente", a precizat sursa citata.

Din cei peste 14.000 de preoti si diaconi ai Bisericii Ortodoxe Romane, mai mult de 1.000 sunt salarizati exclusiv din fondurile proprii ale unitatilor bisericesti, iar aproape 1.500 din cei aproximativ 17.000 de salarizati neclericali sunt platiti integral de Biserica.

De asemenea, personalul bisericesc clerical si neclerical se numara printre categoriile socio-profesionale din Romania cu cele mai mici salarii. In numeroase comunitati din tara, in special din mediul rural, din cauza saraciei si a migratiei in strainatate, preotii nu mai reusesc sa-si completeze salariile din fonduri proprii, pentru majoritatea acestora sprijinul salarial de la bugetul de Stat reprezentand unicul venit sigur pentru intretinerea familiei.

Anual sumele alocate in bugetul de Stat pentru cultele religioase reprezinta doar 0, 4 % din buget, adica de peste 10 ori mai putin decat sumele alocate pentru invatamant si sanatate, potrivit datelor transmise de Patriarhia Romana.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri