Ministrul de Interne, Carmen Dan, a trimis Corpul de Control la Academia de Politie, in urma unor acuzatii privind modificarea notelor la examenul de absolvire.

"La Academia de Politie se desfasoara mai multe activitati de verificare prin Corpul de Control. Va informez ca este si un dosar penal. Tocmai pentru ca a existat suspiciunea serioasa si grava (...) ca la sfarsitul acestui an academic, intr-o institutie de prestigiu, singura care pregateste ofiteri pentru Ministerul Afacerilor Interne, n-am putut sa stabilim care este seful de promotie pentru facultatea de Politie", a declarat Carmen Dan, potrivit Agerpres.

Ea a spus ca aceste verificari continua si-si urmeaza cursul firesc, pentru ca trebuie respectate procedurile legale.

"Va spun acum, in premiera, ca am avut o discutie foarte serioasa cu rectorul Academiei. Chiar de cand a aparut prima suspiciune care a ajuns la ministru si pozitia dansului a fost ca nu a gresit cu nimic si nu are ce sa-si reproseze. De aici incolo, eu am primit nenumarate sesizari care privesc un management foarte prost la Academie. Si imi doresc ca aceste proceduri sa se finalizeze foarte repede, pentru ca va declar ca sunt foarte nemultumita de ceea ce se intampla la Academie", a adaugat ministrul.

Presa a relatat ca doi absolventi ai unitatii de invatamant au depus plangeri penale in care sustineau faptul ca notele de la absolvire au fost modificate pentru cineva sa primeasca titulatura de sef de promotie.

Sursa foto: Agerpres foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri