La cinci kilometri de Constanta, in comuna Cumpana, peste 250 de voluntari au construit case pentru opt familii in cinci zile. Unii si-au luat liber de la munca, au renuntat la o saptamana de concediu, altii au chiulit din prima saptamana de facultate, iar pensionarii au decis ca inca se pot implica. Pentru a ridica locuinte celor care au nevoie, oamenii au strans bani si au venit, singuri sau in echipa, determinati sa faca bine. La finalul proiectului Big Build, al organizatiei Habitat for Humanity, casele au fost ridicate de mai multe maini, de la studenti ai Universitatii de Constructii, la electricieni mineri, ghizi de muzeu si campioane la atletism.

Dupa ce Primaria din Cumpana le-a oferit gratuit terenul pentru a construi case, Habitat for Humanity a anuntat ca incepe proiectul Big Build si au ales opt familii din zecile de aplicatii primite, pentru care planuiau sa construiasca patru duplexuri.

Pentru a fi selectate, familiile trebuie sa indeplineasca trei criterii: sa aiba nevoie urgenta de locuire decenta, sa aiba venituri mici si sa fie disponibile sa voluntarieze 1000 de ore. Asta inseamna ca munca la casele lor nu este suficienta, asa ca ajuta si la constructia celorlalte case si la casele care vor urma.

Asa cum a facut si Iulian. In urma cu un an, casa in care traia impreuna cu sotia si cei patru copii a fost transformata de echipa Visuri la cheie. De atunci, Iulian simte ca are de dat ceva inapoi, asa ca pune mana si construieste casele altora.

Pentru casele in care vor sta, familiile din Cumpana platesc o rata lunara de 350 de lei, timp pe 20 de ani, bani care se duc in fondul de locuire al celor de la Habitat for Humanity, cu care organizatia va finanta constructia altor case. Suma, insa, difera in functie de veniturile familiilor, ajungand pana la 100 de lei. Principiul este ca banii destinati locuirii sa nu depaseasca 40% din veniturile unei familii, argumenteaza Roberto Patrascoiu, director national Habitat for Humanity Romania.

"Este sansa mea, este trenul meu. Urc in gara si asta este"

Din cele opt familii care vor avea un nou acoperis deasupra capului, trei sunt familii monoparentale, mame singure cu copii.

Ionica Alexandru sau Ony, dupa cum are scris pe casca, este manager de transport si are doi baieti, unul de 14 ani si altul de 4 ani. Sta in chirie de 8 ani si este pregatita sa se mute la casa ei. A aplicat pentru prima data in proiect anul trecut, dar casele urmau sa se construiasca doar pentru familii cu doi parinti. Anul acesta, proiectul a fost mixt, iar ea, mama singura a avut un dosar eligibil. „N-am stat pe ganduri. Era singura oportunitate de a avea o locuinta. Fiind o mama de doi copii, sansele de a aplica la un imprumut, nu sunt, sunt undeva la cota zero. Este sansa mea, este trenul meu. Urc in gara si asta este”, spune Ony.

Fiind o familie monoparentala, trebuie sa voluntarieze 500 de ore in loc de 1.000, iar pentru asta au ajutat-o prietenii pe care si i-a facut pe santier. „M-a mai ajutat un unchi de al meu si mi-am facut aici prieteni care au venit si au facut voluntariat si pentru mine. Nu este un numar foarte mare, este un numar restrans, dar au fost oameni de baza, pe care am putut conta. Faptul ca oamenii astia vin si dupa opt ore nu vor sa plece, vor sa ramana cu tine in continuare, sa iti finalizeze proiectul, sa dea conturul final si sa iti puna cheia in mana este nemaipomenit, pentru ca din clipa in care ai avut certitudinea ca esti singura, batand la atatea usi care nu se deschideau si sa ajungi in faza in care toti oamenii astia vin si iti spun <<Nu esti singura. Suntem cu tine>> si nu sunt putini, sunt undeva la 70 pe fiecare locuinta si este nemaipomenit. Esti drogat de fericire, pentru ca te uiti cum se finalizeaza proiectul si te gandesti cum mai dai de oamenii astia, pentru ca tu vrei sa ii tii aproape”, spune Ony.

Casa asta a fost construita de mai multe maini

Impartite pe culori, castile albe ale voluntarilor se diferentiaza de cele portocalii ale constructorilor, specialisti in domeniu, de cele galbene ale familiilor, de cele albastre ale echipei Habitat for Humanity si de cele verzi, ale echipei de suport. Casca langa casca, voluntarii bat cuie, niveleaza ziduri, aplica tencuiala, matura, curata si se incurajeaza unul pe altul cand se plang de febra musculara.

Pe santierul de la Cumpana, dupa copilul de o luna al lui Roberto, cel mai mic voluntar are 18 ani, iar cel mai in varsta este din Statele Unite si are 81 de ani. Din State au calatorit in Romania o mana de voluntari cu state vechi, care pun umarul la constructiile Habitat for Humanity de multi ani. Alti membri ai organizatiei din Olanda au venit sa isi faca aici teambuildingul.

Pe platforma Habitat for Humanity Romania, persoanele interesate se puteau inscrie ca voluntari, urmand sa stranga cel putin 500 de lei pe platforma de crowdfunding si sa isi asigure cazarea.

Andrei Piciorus este ghid la muzeul auto Tiriac Collection. Pentru ca nu a reusit sa vina anul trecut, a venit anul acesta, singur, si vrea sa vina si anul viitor. A strans 550 de lei pe platforma de crowdfunding, iar un prieten a promis ca il cazeaza la parintii lui din Constanta. De ce vine? „Pentru ca imi place ideea de a ajuta oameni”, raspunde el.

Intre echipe se creeaza o competitie, spune Andrei, in timp ce se uita la casa construita de vecini, analizand in ce stadiu este, daca i-au intrecut sau nu. „Cred ca suntem inaintea lor”, estimeaza el.

Celor inscrisi pe platforma li s-au alaturat echipele sponsorilor Kaufland, Bosch si Dedeman, iar SMURD a adunat cativa zeci de oameni care au inceput sa construiasca casa sub motto-ul: „Cine salveaza o viata, salveaza o lume intreaga. Salvam si construim impreuna”.

O campioana olimpica pe santier

Printre cei care au pus umarul la treaba s-a numarat si Constantina Dita, campioana olimpica la maraton. A venit impreuna cu sora ei, Irina, „pentru oameni, pentru ca nu putem sa avem numai munca si concedii”, dupa cum spune Irina, care participa pentru al doilea an in proiectul Big Build.

Liviu Baciu este electrician miner pensionar si timp de cinci zile este voluntar pe santierul Big Build. Pe casca are scris „DOC”, de la personajul Doctore din Spartacus. Cand il intrebi ce face, raspunde „Fac bine, mai ales la Big Build”. A facut materiale pentru tencuiala si vine tocmai din Petrosani, pentru al doilea an la rand, pentru ca ii place. A lucrat 25 de ani in mina si s-a pensionat la 45 de ani, iar acum nu poate sa stea degeaba.

Pe santier au fost si 20 de specialisti in constructii, printre care si Bogdan Sisca, pentru care casele ridicate in cele cinci zile sterg orice urma de indoiala initiala: „La inceput, te gandesti ca pentru oamenii care vin din alt domeniu, e greu sa se adapteze, sa ii faci sa inteleaga, dar rezultatul iti schimba gandirea si te face sa ai o satisfactie ca ai reusit sa faci cu cineva care nu e in domeniu o treaba super”.

Citeste si:

    La finalul celor cinci zile, casele sunt aproape finalizate in exterior si circa 80% in interior. De finisaje se vor ocupa muncitori profesionisti, iar familiile se vor putea muta in primavara anului viitor, dupa ce primaria va asigura caselor utilitatile necesare si va finaliza drumul de 800 de metri.

    Sursa foto: Habitat fot Humanity Romania

    Abonează-te pe

    Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

    Despre autor
    Anca Olteanu
    Sunt redactor coordonator al publicației Retail.ro, parte din InternetCorp. Înainte am lucrat la site-urile Ziare.com și Wall-street.ro și la agenția de presă Mediafax, unde am fost reporter al departamentului Economic. Am absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București.

    Te-ar putea interesa și:



    Mai multe articole din secțiunea Social »



    Setari Cookie-uri