Educatia in Romania ar trebui sa fie o prioritate, insa cata vreme veniturile publice reprezinta 26% din PIB, este imposibil sa se acorde 6% din PIB pentru invatamant, a declarat Iancu Guda, presedintele Asociatiei Analistilor Financiar-Bancari din Romania (AAFBR).

"Cifra de 6% din PIB pentru Educatie, devenita un vis, este imposibila. Avem 26% venituri publice in PIB, cum sa alocam 6% pentru educatie? Inseamna ca 1 leu din 4 se duc in educatie. Nu avem cum, pana nu rezolvam problema veniturilor fiscale, economiei subterane. Ca sa dai, trebuie sa ai din ce. Uitati, 6% din PIB pentru educatie este imposibil! In primul rand trebuie sa rezolvam sursa si apoi destinatia. Iar educatia trebuie sa fie o prioritate!", a declarat Iancu Guda, intr-o conferinta de presa.

Romania se afla la coada clasamentelor privind capitalul uman si educatia in randul tarilor europene, inaintea Portugaliei, Greciei si Spaniei, dar dupa Italia, Bulgaria, Polonia, Regatul Unit al Marii Britanii si Germania. Primele trei pozitii sunt ocupate de Norvegia, Finlanda si Elvetia.

In schimb, statul roman aloca bani pentru ajutoare sociale si salarii. 2 lei din 3 lei, Romania ii cheltuie in aceasta zona. "Este stupid, pentru ca nu avem coerenta. Cum sa incurajezi munca? Avem o mare problema. Suntem a treia tara ca si populatie inactiva din punct de vedere economic in UE (34%). Conform cifrelor BNR, avem 4,5 milioane persoane pana in 60 de ani (aproape cat salariati) si ca pondere cea mai mare din Uniunea Europeana. Si atunci, daca pana la 60 de ani nu muncesti, atunci cand?", a mai spus Iancu Guda.

In ultimii 5 ani, salariile si ajutoarele sociale au crescut suficient de mult cat sa incurajeze statul acasa si nu munca. "Ajutoarele sociale au crescut cu 50% in ultimii 5 ani. Salariile, fara criterii de performanta, au crescut cu 24% in ultimul ani, in sectorul public, 50% in ultimii 3 ani si s-au dublat in ultimii 5 ani, "din pix", pentru un milion de votanti, angajati la stat", a precizat Iancu Guda.

Puterea Jocului, o platforma...
Citeste si: Puterea Jocului, o platforma cu sfaturi despre educatie

Tot mai multi romani vor sa lucreze la stat. Nu e de mirare, de vreme ce angajatii in sectorul public au, in medie, salarii cu 65% mai mari decat cei de la privat. Ponderea salariului din administratia publica in salariul mediu pe economie este de 165% in Romania, cel mai ridicat nivel din Uniunea Europeana, care inregistreaza o medie de 118%.

"Se spune ca salariul mediu brut in sectorul public este scazut (este al 5-lea din UE - 1.121 de euro), dar este cel mai mare din UE relativ la salariul mediu din economie. De ce sa lucrezi in sectorul privat, cand in sectorul public castigi cu 65% mai mult. Avem o pondere a salariului minim in salariul mediu in crestere constanta, e clar ca mediul de afaceri nu poate tine ritmul si avem cel mai ridicat raport intre salariul minim si salariul mediu, 40%, momentan", a explicat seful AAFBR.

S-a mers pe ideea sa rezolvam problema fortei de munca, problema emigrarii, incurajarii muncii platind mai mult si atat. Ultima oara cand masele au incercat sa fie calmate cu 100 de lei in plus, la microfon, de la balcon, a fost in 1989. Cum se face ca in anul in care salariile au crescut cel mai mult in sectorul public avem emigrare record, 1.300 de romani pe zi? Lumea care pleaca se plange si de coruptie, vrea sa faca o afacere si nu poate, pentru ca vecinul face evaziune fiscala si nu poate sa concureze cu el. Se plange si de timpul petrecut in trafic

Iancu Guda, presedintele AAFBR

Angajatorii si...
Citeste si: Studiu despre impactul voucherelor de vacanta. Recomandari pentru 2019

Potrivit Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica, peste 3,5 milioane de romani traiesc in strainatate. Cei mai multi locuiesc in Italia, Spania, Germania, Regatul Unit al Marii Britanii si Ungaria. Numarul romanilor care merg in Italia a scazut din 2008 pana in 2016 cu 74%, in Spania a scazut cu 53%, insa in Marea Britanie a crescut cu 450%, in Germania a crescut cu 361%, iar in Austria a crescut cu 80%.

Dragos Anastasiu: Salariul minim, gandit la nivel regional, nu national

Dragos Anastasiu, presedintele Camerei de Comert Romano-Germane, sustine ca salariul minim ar trebui stabilit la nivel regional, pentru ca in zonele defavorizate acest lucru poate sa duca la plecarea investitorilor.

"Consider ca salariul minim ar trebui sa nu fie gandit la nivel national, ci la nivel regional. Daca masura salariului minim in Bucuresti nu afecteaza si nu ajuta pe nimeni, in zone defavorizate poate sa duca la plecarea unor investitori de acolo. In plus, salariul minim nu ar trebui legat de studii, ci de ce se face efectiv. Daca cineva a studiat medicina si este muncitor necalificat, ii dau salariul pentru ce a studiat si nu pentru ceea ce face?", a declarat Dragos Anastasiu.

Insa nu doar salariile sunt o problema in Romania, una, poate chiar mai grava, este criza de forta de munca. Potrivit "Barometrului fortei de munca", realizat de PwC, in 2021, Romania va avea un deficit de forta de munca de 1,1 milioane persoane. Potrivit calculelor, exista intre 600.000 si 1,2 milioane de persoane inactive, care pot fi integrate pe piata muncii.

ANPC propune o Ordonanta care...
Citeste si: O noua OUG ameninta afacerile si risca sa genereze cresterea somajului

Daca nu ne apucam de treaba in ceea ce priveste resursa umana, aceasta economie nu va mai produce. Este un apel catre decidenti sa se trezeasca. Ne trebuie masuri de maine, precum deschiderea granitelor catre forta de munca din afara. Ne chinuim sa aduce romanii din diaspora acasa, dar ei se vor intoarce acasa cand vor avea incredere, nu bani

Dragos Anastasiu, presedintele Camerei de Comert Romano-Germane

"Din punctul meu de vedere, lucrurile sunt dramatice. Si noi ne ocupam de toate balivernele din lume, cu justitia, dar mai facem si treaba in tara asta? Daca nu avem forta de munca, nu putem sa facem nimic. Dragi, decidenti, daca maine nu ne putem la masa si poimaine nu venim cu masuri imediate, ne ducem de rapa", a conchis acesta.

Citeste si: Mariuca Talpes, Coalitia pentru Dezvoltarea Romaniei: Metodele de predare in scoli au ramas ca pe vremea bunicilor

Sursa foto: Agerpres / Grigore Popescu

Mai multe articole din sectiunea Social »



Citeste si
Cea mai cautata meserie pe piata muncii din Romania