Primarii municipiilor Arad, Cluj-Napoca, Oradea si Timisoara, initiatori ai proiectului "Patrulaterala Vestului", au semnat sambata, la Timisoara, documentul de fundamentare a acestei asocieri, care de acum se va numi "Alianta Vestului" (AVE) si va avea ca scop dezvoltarea unor proiecte majore comune, printre obiective numarandu-se si inversarea trendului de plecare a fortei de munca in afara granitelor.

In acest sens, in primul trimestru al anului viitor, AVE va forma Asociatia de Dezvoltare Interregionala, care va primi un capitol dedicat de fonduri europene, obiectivul declarat al acestei asociatii urmand a fi crearea unei prosperitati reale in regiune, pentru stoparea migratiei romanilor in Occident si aducerea inapoi a celor plecati, conform Agerpres.ro.

Edilii Gheorghe Falca (Arad), Emil Boc (Cluj Napoca), Ilie Bolojan (Oradea) si Nicolae Robu (Timisoara) au subliniat ca aceasta alianta nu este una cu viziuni separatiste teritorial, ci una europeana pe calea descentralizarii, iar initiativa nu este indreptata impotriva guvernului de la Bucuresti, pe care si-l doresc partener.

Printre celelalte obiective asumate de AVE se regasesc imbunatatirea radicala a mobilitatii intre cele patru orase, accelerarea realizarii proiectelor de autostrazi Transilvania, Via Carpathia, Timisoara- Belgrad, dezvoltarea unei conexiuni de trenuri de mare viteza intre cele patru orase, dezvoltarea unei retele de transport public interregional si intraregional, cresterea mobilitatii ecologice in zona metropolitana prin proiecte de tip tren, tramvai, troleibuz, autobuz electric, metrou metropolitan, sustinerea legii parteneriatului public-privat pentru proiecte de infrastructura, construirea a cate unui spital regional la Cluj si la Timisoara.

"Am fost intrebati daca aceasta initiativa am pornit-o impotriva cuiva. Vrem sa fie foarte clar ca nu este impotriva cuiva. Nu suntem oameni ai negativului, ci oameni ai pozitivului. Initiativa ar trebui sa ne permita sa facem mai mult decat pana acum, sa fim mai performanti (...)", a declarat primarul Nicolae Robu.

Primarul Emil Boc a subliniat ca proiectul AVE isi doreste ca impreuna cu Guvernul Romaniei sa colaboreze "pentru o Romanie mai puternica si mai bogata".

"Niciun stat din lume nu poate fi mai bogat daca nu are orase si comunitati puternice si bogate. AVE are la baza principiul subsidiaritatii, care sta la baza Uniunii Europene, anume ca decizia trebuie sa fie luata de autoritatea publica, pentru ca este cea mai apropiata de nevoile cetateanului", a spus Emil Boc.

Edilul Clujului a mai adaugat ca un alt aspect pe care-l vizeaza AVE este legat de descentralizare, afirmand ca metoda de guvernare prin centralizare "este una ce apartine trecutului".

"Numai asa pot fi avute in vedere toate motoarele de dezvoltare economica. In UE sunt trei sute de regiuni. Daca toate aceste motoare ar functiona la capacitate maxima, lucrurile ar merge mai bine. AVE isi propune sa foloseasca in interesul Romaniei aceste motoare de dezvoltare, pentru ca vom avea cu totii o Romanie mai puternica si mai dezvoltata", a mentionat Emil Boc.

Gheorghe Falca a sustinut in mesajul sau ca AVE doreste sa transmita un mesaj de responsabilitate.

"Acest proiect inseamna o fundatie pentru directiile din platforma noastra. Este important cand vorbim de obiective, sa constientizam necesitatea", a spus primarul Aradului.

Ilie Bolojan a remarcat faptul ca doar unindu-si fortele si energiile, cele patru orase vor fi mai prospere, mai atractive pentru investitii din fonduri europene.

"Unul dintre obiectivele imediate este sa constituim o Asociatie de Dezvoltare Interregionala, care sa fie un partener al Guvernului, pentru ca in exercitiul financiar viitor sa aiba un capitol dedicat. Acesta este un obiectiv important si credem ca suntem un partener care poate fi luat in calcul pentru un astfel de proiect-pilot in Romania. (...) Conectarea mai buna dintre cele patru orase, rutier, atat feroviar, cat si din punct de vedere al ideilor, al sistemelor informatice, al mediului universitar, ne propunem sa fie un baraj pentru migrarea romanilor in Europa", a aratat Ilie Bolojan.

Potrivit acestuia, studiile arata ca o buna parte din romani opteaza pentru o migratie interna, iar aceasta dezvoltare economica, urmarita de AVE se doreste a fi un factor de atractie pentru ca aceia care cauta un viitor mai bun sa-l poata gasi in Romania.

"Vom extinde modelele de buna practica intre noi, daca ceva functioneaza bine intr-unul dintre aceste orase, va fi preluat si de celelalte si astfel sa recuperam intarzierile pe care le avem", a conchis Ilie Bolojan.

Edilul Timisoarei a mai punctat ca aceasta initiativa este prin excelenta in spiritul Declaratiei de la Alba Iulia, din 1 Decembrie 1918, prin care se doreste crearea unui for informal pentru schimburi de idei si de experienta intre edilii oraselor in cauza si intre administratiile pe care le conduc.

Sursa foto: agerpresfoto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri