Valoarea medie a unei mese de pranz achitata cu tichete de masa Ticket Restaurant a fost in acest an de 22,13 lei, conform analizelor Edenred.

Valoarea medie a tichetelor de masa acordate de angajatorii din Romania a crescut progresiv cu peste 40% in ultimii doi ani si continua tendinta de crestere si in ultimul trimestru al anului 2018, conform analizei Edenred. Valoarea maxima a tichetelor de masa, conform cadrului fiscal, este de 15,18 lei pentru fiecare zi lucratoare, fiind deci cu 30% sub costul mediu al unei mese de pranz.

"Una dintre principalele tendinte pe piata muncii este ca angajatorii au devenit foarte interesati sa creeze un mediu organizational pozitiv. O mare parte din companii s-au distantat deja, marind valoarea tichetelor de masa oferite angajatilor pana la valoarea maxima permisa prin cadrul fiscal, respectiv 15,18 lei/ zi. Astfel, aceste companii sustin alimentatia sanatoasa si pauza de pranz a angajatilor, generand un dublu impact in motivarea si retentia acestora. Un stil de viata mai sanatos al angajatilor si o mai buna coeziune a echipelor se reflecta direct in cresterea performantei, scaderea absenteismului si reducerea rulajului de personal", a declarat Dana Sintejudean, Director General Edenred Romania & Moldova.

O analiza facuta asupra portofoliului Edenred de clienti cu peste 250 de angajati evidentiaza faptul ca in cadrul companiilor care acorda tichete de masa cu valoarea nominala maxima, rulajul angajatilor este de 12 ori mai scazut decat in cele care acorda o valoare minima (sau scazuta).

"Competitia pentru angajati este intensa, astfel ca majoritatea companiilor au crescut atat salariile, cat si beneficiile extrasalariale oferite angajatilor, pentru a-si maximiza atractivitatea ca angajatori. Tendinta principala pe care o observam pentru ultimul trimestru al anului 2018 este o crestere si mai pronuntata a valorii tichetelor de masa oferite angajatilor, concomitent cu adoptia masiva a tichetelor de masa in format modern, pe card", a declarat Dana Sintejudean.

Peste 90% dintre angajatii romani considera tichetele de masa ca fiind un beneficiu foarte valoros, conform unor studii realizate de GfK, in 2017, pentru APET (Asociatia Profesionala a Emitentilor de Tichete), in timp ce 70% dintre angajati le considera o parte esentiala in pachetele lor extra-salariale.

Plafonul maxim pana la care tichetele de masa sunt scutite de taxe si impozite salariale si patronale este stabilit periodic prin Ordin al Ministrului Muncii, fiind corelat cu indicele preturilor de consum pentru produse alimentare. Dupa o stagnare in jurul valorii de 9,57 de lei pe zi in anii ce au urmat crizei financiare din 2008-2010, valoarea nominala a tichetelor de masa a fost majorata in ultimii doi ani pana la maxim 15,18 lei.

In Romania, peste 2.5 milioane de angajati primesc tichete de masa de la angajatori.

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri