Ministerul Sanatatii a pus in dezbatere publica un proiect de ordonanta de urgenta prin care vrea sa reintroduca coplata serviciilor medicale. Cu toate ca Guvernul insista asupra necesitatii acestui OUG, atragand atentia ca "neadoptarea de masuri ar avea impact direct asupra sanatatii publice si ar conduce la afectarea intereselor cetatenilor", textul nu este clar, lasa impresia ca nu este finalizat si nici nu specifica o suma.

Update: Ministerul Sanatatii s-a sesizat in urma informatiilor aparute in presa si a trimis un comunicat de presa prin care a declarat ca nu intentioneaza sa introduca coplata pentru serviciile medicale acordate in unitatile sanitare de stat.

"Proiectul pus in dezbatere publica urmareste o abordare legislativa unitara care este necesara pentru a da posibilitatea persoanelor asigurate in sistemul public de asigurari sociale de sanatate sa beneficieze de servicii medicale la furnizorii privati aflati in contract cu CNAS, cu plata de catre asigurat numai a diferentei dintre tariful furnizorului privat si cel suportat de CNAS, cu informarea si acordul in prealabil al acestuia", sustine Ministerul Sanatatii.

Stire initiala: ​​Guvernul se pregateste sa reintroduca coplata serviciilor medicale, "in special pentru segmentul spitalizarii continue, a ambulatoriului clinic de specialitate si ambulatoriului paraclinic" printr-o ordonanta de urgenta care se afla acum in dezbatere publica la Ministerul Sanatatii. Mai mult, MS atrage atentia ca se impune crearea unui cadrului legislativ in asa fel incat sa fie identificate parghiile necesare acoperirii costurilor reale ale servciilor medicale.

Proiectul de lege arata ca "neadoptarea de masuri imediate ar conduce la reale dificultati in ceea ce priveste o functionare optima a intregii activitati medicale, cu consecinte serioase in ceea ce priveste utilizarea eficienta a fondurilor publice si furnizarea unei asistente medicale de calitate pacientilor"

Cum ar urma sa fie modificata Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii

Potrivit proiectului postat pe site-ul ministerului, Legea ar urma sa fie modificata astfel:

"1. La articolul 230 alineatul (2), lit. e) se modifica si va avea urmatorul cuprins:

e) sa beneficieze de rambursarea tuturor cheltuielilor efectuate pe perioada spitalizarii cu medicamentele, materialele sanitare si investigatiile paraclinice la care ar fi fost indreptatiti fara contributie personala, in conditiile impuse de contractul-cadru, cu exceptia contributiei personale pe care acestia o platesc direct furnizorului de servicii medicale;

3. La articolul 237 alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
(1) Serviciile medicale curative ale caror costuri sunt suportate din fond si care pot atrage contributia personala a pacientului sunt:".

Cu toate acestea, un portal de informatii dedicat pacientilor atrage atentia ca textul ordonantei nu este unul clar si lasa impresia de a nu fi finalizat. "Ultima fraza care trebuia sa enumere lista serviciilor medicale, la care se poate adauga contributia personala a pacientului este terminata cu doua puncte inainte de semnatura primului-ministru", evidentiaza cei de la Info-pacienti.ro.

Urmatorul paragraf ar trebui sa clarifice care sunt serviciile medicale la care se poate adauga contributia personala a pacientului, insa lista nu este publicata", mai noteaza portalul.

De asemenea, in proiectul Ordonantei de Urgenta nu se precieaza despre ce sume este vorba, mai exact cat ar urma sa coste coplata serviciilor medicale in Romania.

Coplata serviciilor medicale din spitale a mai fost introdusa in anul 2013, in mandatul ministrului Sanatatii de la acea vreme, Eugen Nicolaescu. La acea vreme, pacientii plateau o suma modica (coplata), cuprinsa intre 5 si 10 lei, pentru serviciile de spitalizare, cu exceptia celor de urgenta.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ivona Stog
 Ivona este editor web la wall-street.ro din februarie 2018.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri