Mortalitatea infantila a scazut in ultimii ani si a ajuns la 6,7 la mie in 2017, insa, chiar si asa, Romania se situeaza cu mult peste media Uniunii Europene, a declarat, marti, presedintele executiv al Asociatiei Salvati Copiii Romania.

"Vestea buna e ca prin investitii si prin dezvoltarea de programe comunitare mortalitatea infantila in Romania a scazut. Atunci cand noi am inceput programul era o mortalitate de 11 la mie si ultimele date ale INS arata o mortalitate de 6,7 la mie in anul 2017, ceea ce este o veste foarte buna. Vestea mai putin buna este ca suntem departe de media Uniunii Europene, care este de 3,6 si mai avem mult de investit si de luptat in aceasta directie", a spus Gabriela Alexandrescu, intr-o conferinta de presa sustinuta la Spitalul "Sf. Pantelimon", in contextul celui de-al VIII-lea an al campaniei de reducere a mortalitatii infantile in Romania, scrie Agerpres.

Ea a anuntat ca in 2019 Salvati Copiii va ajunge in 49 de maternitati si vor fi achizitionate 115 echipamente, fiind deja stransa suma de 4,5 milioane de lei care vor fi directionati catre maternitati din toata tara.

"Toate aceste echipamente sunt stabilite ca fiind urgentele necesare pentru a-si aplica actul medical cat mai bine. De-a lungul acestor ani vom ajunge in 96 de maternitati, cu 630 de echipamente, sperand sa asiguram o venire pe lume mai calda si mai buna pentru 72.000 de nou-nascuti. Este al cincilea an de dotare pe care il realizam aici, la Spitalul "Pantelimon". Azi donam un ventilator neonatal, o masa radianta, o lampa de fototerapie cu sistem de fototerapie si o hota cu flux laminar, cu valoarea totala de 294.000 de lei, care se adauga unei dotari din anii anteriori, in valoare de 366.000 de lei", a mai spus Gabriela Alexandrescu.

Potrivit acesteia, anul trecut, la Sectia de Neonatologie a Spitalului Clinic de Urgenta "Sf. Pantelimon", s-au nascut 1.234 de copii, dintre care 250 prematur, plus mai multe solicitari de transfer din alte parti, iar in prima parte a anului 2019 au avut loc aproape 300 de nasteri.

Raport Save the Children:...
Citeste si: De ce ocupa Romania locul 52 din 172 in raportul Save the Children

Pierdem un copil la fiecare sase ore, un copil care nu a implinit varsta de un an

"Pierdem un copil la fiecare sase ore, un copil care nu a implinit varsta de un an. O treime din decese pot fi prevenite prin dezvoltarea de programe de investitii in sectiile de nou-nascuti si in programele de suport pentru mama si copil. In Uniunea Europeana, doar Romania, Malta si Bulgaria au o rata a mortalitatii infantile mai mare de 5 la mie. Sunt maternitati in care echipamentele, din pacate, sunt inca foarte vechi, am vazut incubatoare fabricate in '77 sau chiar '67, am vazut ventilatoare pentru nou-nascuti foarte vechi si cu ele supravietuirea copiilor in conditii bune nu poate fi asigurata", a subliniat Gabriela Alexandrescu.

Georgeta Sardescu, sefa Sectiei de Neonatologie de la Spitalul Clinic de Urgenta "Sf. Pantelimon", a aratat ca prin actiunile lor cei de la Salvati Copiii au atins un "punct nevralgic" de sanatate a copiilor, respectiv mortalitatea infantila.

"Un plus pe care il aduc organizatiei 'Salvati Copiii' este ca, atunci cand a inceput aceasta actiune de dotare a maternitatilor din Romania, au atins punctul nevralgic de sanatate a copiilor si anume mortalitatea infantila. Aceasta era in Romania de 18 la mie in anii 2000 si am ajuns anul trecut in jur de 7 la mie. Este un progres, nu putem spune ca nu s-a facut nimic, cu dotarile care au fost, cu profesionistii pe care i-am avut, totusi am redus la peste 50% mortalitatea infantila. Ceea ce este un plus la 'Salvati Copiii' este ca a sesizat ca aproape 50% din mortalitatea infantila este mortalitatea neonatala, aici este tragedia. De aceea 'Salvati Copiii' s-a orientat catre dotarea maternitatilor, adica punctul minus era aceasta rata de prematuritate extrem de mare, cu o rata de supravietuire mica", a aratat Georgeta Sardescu.

Semnal de alarma: ramase fara...
Citeste si: Maternitatile raman fara bani. Situatie critica pentru prematuri


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Social »



Citeste si
Cati bani au redirectionat companii din impozitul pe profit