Calitatea aerului nu trebuie să aibă culoare politică. Autorităţile trebuie să ofere cetăţenilor României un aer curat pentru că populaţia nu mai are timp să aştepte, consideră ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe.

"Reţeaua Naţională de Monitorizare a Calităţii Aerului, cu toate carenţele ei, este singura acceptată ca şi furnizor de date în raport cu Comisia Europeană. Avem ceva lacune, cu suficient de multe zile pe an în care nu a funcţionat din cauza managementului prost. Astăzi, suntem într-un proces de modernizare, iar de la 148 de staţii cât are astăzi Reţeaua Naţională, vrem să mai avem 14 staţii cu bani de la Administraţia Fondului pentru Mediu, şi alte 17 cu bani prin POIM (Programul Operaţional Infrastructură Mare, n.r)", a declarat Costel Alexe, într-un eveniment referitor la calitatea aerului în marile oraşe, potrivit Agerpres.

El adauga ca "până la urmă nu ne interesează să arătăm noi Comisiei Europene că România face eforturi sau că stăm bine şi că avem mai puţin de 35 de zile depăşiri. Noi, ca stat şi Guvern, ne interesează să oferim cetăţenilor noştri măsurile pe care le impunem administraţiilor publice locale, să oferim cetăţenilor României un aer curat. Calitatea aerului nu trebuie să aibă culoare politică".

Ministrul Mediului a menţionat, în context, că nu este surprins de faptul că 23.000 de români mor în fiecare an în România din cauza poluării şi a calităţii precare a aerului, arătând, de asemenea, că în ţară nu prea s-a discutat despre acest fenomen.

"Nu mă surprinde faptul că avem date conform cărora 23.000 de români mor în fiecare an în ţara noastră din cauza poluării şi a calităţii precare a aerului pe care îl respirăm. Nimeni din ţară nu şi-a pus această problemă... Nu o spunem noi ca minister, ci o spune Organizaţia Mondială a Sănătăţii care are în spate inclusiv date de la Agenţia Europeană de Mediu", a afirmat ministrul de resort.

În România, "trebuie să vă recunosc, că nu prea s-a discutat despre acest fenomen. Am avut posibilitatea ca, din noiembrie, de când am preluat mandatul la Ministerul Mediului, să deschidem sertarele cu toate problemele cu care se confruntă astăzi România în ceea ce priveşte mediul. Unul dintre aceste dosare este pe calitatea aerului care, din păcate, de la an la an, am senzaţia că în marile oraşe este mai poluat".

Potrivit acestuia, cele trei administraţii publice locale vizate de procedura de infringement - Bucureşti, Braşov şi Iaşi - au realizate nişte planuri integrate de calitate a aerului, cu implementare până în 2022, "dar populaţia nu mai are timp să aştepte".

"(...) după cum ştiţi, am avut în ianuarie discuţii la minister cu reprezentanţii celor trei municipalităţi - Bucureşti, Braşov şi Iaşi, pe procedura de infringement. Cu Bucureşti suntem la Curtea Europeană de Justiţie şi doar aşteptăm verdictul. Toate aceste măsuri transmise de municipalitate către Comisia Europeană nu au mai convins şi în instanţă ne-au refuzat inclusiv dreptul de a ne apăra. De asemenea, am avut discuţii cu alte 10 oraşe mari din România unde în ultima perioadă s-au înregistrat aceste depăşiri, plus Consiliul Judeţean Prahova, unde situaţia este mult mai gravă pentru că avem poluare şi la Brazi, şi în Ploieşti".

In opinia sa, "cauza este industria de acolo. Preventiv, administraţiile publice locale trebuie să-şi facă planuri integrate de calitate a aerului, să facă raportul privind starea de sănătate a populaţiei, să nu ajungem în situaţia în care România să fie din nou în faţa Comisiei Europene, cu o nouă procedură de infringement sau două pe calitatea aerului. Din păcate, administraţiile publice locale şi-au făcut nişte planuri integrate de calitate a aerului - Bucureşti, Braşov şi Iaşi, cu implementare 2018 - 2022, dar populaţia nu mai are timp să aştepte, întrucât Comisia Europeană spune că şi o singură depăşire pe an nu ar trebui să se întâmple, darămite noi cu cele 35 de depăşiri...", a declarat demnitarul.

Acesta a adăugat că, în luna martie, va fi constituit un grup de lucru cu scopul de a fi creată o reţea comună de monitorizare a calităţii aerului în care să fie luate în calcul atât datele naţionale cât şi cele independente.

"Eu am salutat iniţiativa societăţii civile privind Reţeaua independentă de măsurare a calităţii aerului, cu aceşti senzori. Am avut întâlniri la minister şi am stabilit ca, în prima săptămână din martie, să facem un grup de lucru astfel încât, pe lângă Reţeaua Naţională de Măsurare a Calităţii Aerului, să dezvoltăm o reţea independentă de senzori, care să ne furnizeze în timp real date sau să facem un model numeric, mult mai transparent şi mult mai bun. Fac încă o dată apel către administraţiile publice din ţară să-şi urgenteze realizarea planurilor integrate de calitate a aerului şi să realizeze rapoarte privind starea de sănătate a populaţiei. Avem asocieri certe între bolile cardiovasculare şi zonele cele mai poluate din Capitală", a menţionat Costel Alexe.

Datele Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) arată că poluarea atmosferică constituie cel mai mare risc legat de mediu pentru sănătatea umană şi provoacă aproximativ 7 milioane de decese la nivel mondial, în fiecare an.

În Uniunea Europeană (UE), poluarea aerului cauzează, în medie, peste o mie de decese premature pe zi, un număr de peste zece ori mai mare decât numărul de decese cauzate de accidente rutiere.

În cazul României, Comisia Europeană (CE) a arătat că ţara nu a luat măsurile necesare pentru a diminua nivelul de poluare cu particulele fine de praf PM10 specificate în Directiva 2008/50/EC şi a demarat o nouă procedură de infringement, întrucât autorităţile nu au transmis până la data de 1 aprilie 2019 programele naţionale de control al poluării atmosferice.

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe, participă marţi la "Dezbaterea despre calitatea aerului în marile oraşe", eveniment organizat de Ambasada Sustenabilităţii din România.

Evenimentul se află la cea de-a XXV-a ediţie a întâlnirilor "CSR Think Tank", denumit acum "Sustainability Talks", care promovează Obiectivele de Dezvoltare Sustenabilă (SDGs) lansate în 2015 de Organizaţia Naţiunilor Unite şi ratificate de România alături de alte 193 de state, se menţionează într-o informare a ministerului de resort.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri