Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti (USAMVB) a inaugurat primul spital universitar veterinar de urgenţă din România în cadrul Facultăţii de Medicină Veterinară. Decanul Facultăţii de Medicină Veterinară, Gabriel Predoi, a declarat că Spitalul Universitar Veterinar de Urgenţă "Prof. dr. Alin Bîrţoiu" cuprinde toate specialităţile medical-veterinare adresate animalelor de companie.

"Altfel spus, un animal, dacă vine cu probleme de sănătate, este evaluat în cadrul spitalului absolut pentru toate bolile posibile. Sunt patru săli de operaţie, patru blocuri operatorii, care, la rândul lor, sunt conectate adiacent cu o zonă pentru prezenţa studenţilor. O subgrupă de studenţi în direct preia informaţia în sistem video, în sistem audio, din actul operator", a spus Predoi, potrivit Agerpres.

El a subliniat că acest spital este destinat activităţii de pregătire clinică a studenţilor.

"Dacă cumva se previzonează boli de natură contagioasă, există un izolator în care animalele sunt tratate. Este primul spital de urgenţă veterinar din România care integrează toate specializările într-o componentă unică", a afirmat Predoi.

Potrivit acestuia, printre dotări se numără computer tomograf şi RMN.

"Fiecare bloc operator beneficiază de un sistem de sterilizare prin raze ultraviolete, ajungând la zero grad de contaminare, instrumentarul chirurgical - la două blocuri operatorii există o zonă în care se află un aparat care sterilizează, instrumentele mergând în sălile de operaţie sterile", a precizat Predoi.

Decanul a estimat că în spital vor putea fi tratate anual peste 20.000 de animale.

Predoi a menţionat că valoarea investiţiei se ridică la 21 de milioane de lei, din care Ministerul Educaţiei a contribuit cu 85%, iar facultatea cu 15%.

El a declarat că preţurile practicate la spital vor fi mai mici decât cele de pe piaţa liberă. "Gratuitate nu poate să existe, pentru că sunt costuri, cheltuielile materiale. Ceea ce reduce foarte mult este manopera", a afirmat Predoi.

Gabriel Predoi a informat că a fost inaugurat în curtea Facultăţii de Medicină Veterinară, şi un centru de medicină experimentală care e dominant integrat activităţilor de diagnostic şi de cercetare.

"Este singurul din ţară care integrează toate speciile de animale", a spus Predoi, care a precizat că acest centru a costat circa 10 milioane de lei, din care 85% de la Ministerul Educaţiei, iar restul de la facultate.

Prezent la inaugurare, premierul interimar Ludovic Orban a afirmat că este un spital modern, dotat.

"Am văzut că la UPU au şi defibrilator pentru animale, există computer tomograf, există RMN şi utilări foarte moderne (...), e un spital foarte util. Iubitorii de animale, dacă au o problemă cu animalele lor, au unde să vină", a adăugat Orban.

Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a afirmat că acest spital de urgenţă veterinară reprezintă o şcoală de aplicaţie care e complementară şi necesară procesului de educaţie în sine. Ea a menţionat că investiţia în acest spital a demarat în 2004.

"Acest spital în care există singurul RMN din ţară este necesar pentru România. Vom susţine orice proiect necesar dezvoltării cercetării, inovării în sistemul de educaţie", a adăugat Anisie.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri