Viorel Ilie, primarul comunei Răducăneni, judeţul Iaşi, invită cetăţenii din comună să participe la o „adunare pe linie de administraţie”. La evenimentul public sunt aşteptaţi „toţi cetăţenii cu gânduri bune”, urmând a se desfăşura în şcoala din localitate, închisă din cauza epidemiei de coronavirus, scrie Adevărul.

Mesajul primarului PSD Viorel Ilie a fost transmis concetăţenilor săi cu o zi înainte ca în judeţul Iaşi să fie înregistrat primul caz de infectare cu noul tip de coronavirus.

În postarea de pe Facebook ce se adresează cetăţenilor din Răducăneni, Ilie spune că sunt aşteptaţi la întâlnire cetăţenii care apreciază realizările din mandatul său de primar. De asemenea, la eveniment mai sunt aşteptaţi şi cei care „doresc în continuare dezvoltarea comunităţii”. Primarul denumeşte evenimentul ca fiind o „adunare pe linie de administraţie”, care va avea loc în sala de sport a Liceului din comuna Răducăneni.

În informarea sa, totuşi, primarul comunei ieşene precizează că nu toată lumea este bine venită la „adunarea” programată pentru duminică, 15 martie, la ora 11.30. Indezirabilii sunt „persoanele care sunt împotriva primarului şi mai ales persoanele care permanent sau (n.r. greşeala gramaticală nu aparţine redacţiei) opus şi au căutat sa împiedice primarul in realizări pentru comunitate (proiecte şi alte lucrări)”.

Citește mai multe pe adevărul.ro.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri