Merci Charity Boutique, un atelier social din București care are un atelier de haine și un cabinet stomatologic mobil cu care pleacă prin țară să rezolve gratuit problemele dentare ale copiilor, s-a reprofilat și face măști medicale pentru Institutul Oncologic București, în contextul pandemiei de Coronavirus care a dus la lipsa de echipemente medicale pe piață.

„Și pentru că suntem în autoizolare (atât atelierul, cât și Zâna Merciluță), la cererea Institutul Oncologic București, atelierul va funcționa doar pentru a produce măști pentru spital (copii și adulți), oferite gratuit”, se arată în mesajul publicat de Alina, fondatoarea asociației.

Alina Țiplea și Nadia confecționează măștile din materiale sterile, achiziționate pentru cabinetul stomatologic mobil.

Până acum, Merci Charity Boutique a fost contactat pentru a livra măști medicale la Spitalul Colțea, în Sighetu Marmației și în Republica Moldova.

Atelier Merci este o afacere socială în care sunt croite haine și accesorii, iar profitul obținut merge către proiectul asociației Merci Charity Boutique: Zâna Merciluță, un cabinet stomatologic mobil unde copiii primesc consultații stomatologice. Pornită de la ideea de a dona haine și obiecte celor care au nevoie, inițiativa s-a transformat într-una de producție care să poată susține alte proiecte, evidențiindu-se prin mesajul „Port cu mine o faptă bună”.

Citeste si:
Cel mai recent bilanț COVID | 137 de infectări noi și cinci decese...
Cel mai recent bilanț COVID |...

Sursa foto: Facebook Merci Charity Boutique

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Anca Olteanu
 Anca este web editor la wall-street.ro.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri