Un număr de 52 de voluntari din cadrul Societăţii Studenţilor în Medicină din Bucureşti, alături de 10 studenţi ai Universităţii Politehnica, produc zilnic aproximativ 1.000 de viziere de protecţie împotriva COVID-19 cu ajutorul imprimantelor 3D.

"De aproximativ o săptămână, şase laboratoare ale Facultăţii de Medicină din cadrul UMF 'Carol Davila' Bucureşti au fost transformate într-o mică uzină în care peste 60 de studenţi medicinişti şi politehnişti, prin rotaţie şi distribuiţi pe grupuri mici, sunt angrenaţi în producerea a aproximativ 1.000 de viziere în fiecare zi. Aceştia au la dispoziţie 55 de imprimante 3D care funcţionează folosind tehnologia FDM (Fused Deposition Modelling). Proiectul se va derula pe toată perioada crizei generate de COVID-19 şi va fi coordonat şi monitorizat de către rectorul UMF, prof. dr. Viorel Jinga, precum şi de decanul Facultăţii de Medicină a UMFCD, prof. dr. Cătălin Cârstoiu", informează un comunicat al instituţiei de învăţământ superior, scrie Agerpres.

Dispozitivele sunt alcătuite din două piese separate, ramă şi ecran protector, asamblate manual. Produsul realizează o barieră fizică împotriva fluidelor sau picăturilor potenţial contaminate cu COVID-19.

Prin proiectul "Viziere Medicale Printate 3D" realizat de către Asociaţia Medicală Română de Biomodelare 3D, în parteneriat cu Societatea Studenţilor în Medicină din Bucureşti, sub egida UMF ''Carol Davila'' Bucureşti, peste 5.000 de viziere de protecţie împotriva COVID-19 au fost donate deja unităţilor medicale din Capitală.

Recent, capacitatea de producţie a crescut la aproximativ 1.000 de astfel de echipamente în fiecare zi.

Citeste si:
ANOSR: Peste 35% dintre facultățile din țară încep cursurile...
ANOSR: Peste 35% dintre...

Proiectul a început pe data de 30 martie.

Sursa foto: theskaman306 / Shutterstock

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri