Un scaner termic de concepţie 100% românească a fost dezvoltat şi produs de industria naţională de apărare, informează Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri (MEEMA), într-un comunicat de presă.

Potrivit ministerului de resort, produsul denumit Condor SR-FS poate fi folosit la controlul accesului în zone cu flux mare de persoane, pentru reducerea timpului de evaluare a stării febrile, în locuri precum aeroporturi, metrou, frontieră, spitale (triaj), instituţii publice etc.

"Salut implicarea industriei naţionale de apărare în efortul necesar prevenirii şi combaterii COVID-19. Am văzut deja că se pot produce izolete româneşti, iar ROMARM va începe să producă, în curând măşti. Acum, alte două companii din industria naţională de apărare specializate în optică, una cu capital privat, Pro-Optica, şi alta cu capital majoritar de stat, aflată în portofoliul Ministerului Economiei, Întreprinderea Optică Română - IOR, şi-au unit eforturile pentru a produce în ţara noastră un scaner termic. Salut aceste parteneriate public-privat care duc la dezvoltarea de produse cu valoare adăugată", a declarat Virgil Popescu, ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri.

Produsul, 100% concepţie românească, este dezvoltat de Pro-Optica, firmă cu capital privat, şi lansat în fabricaţie la IOR, societate aflată în portofoliul MEEMA, având certificat militar emis de către Centrul de Cercetări Ştiinţifice Medico - Militare.

Sursa foto: Foto: Prooptica.ro

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri