Un număr de 265 de cazuri noi de persoane infectate cu noul coronavirus au fost înregistrate în România de la ultima informare, numărul total al îmbolnăvirilor ridicându-se la 5.467, a informat Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

Dintre persoanele infectate, 729 au fost declarate vindecate şi externate, iar la terapie intensivă sunt internaţi 183 de pacienţi. Potrivit sursei citate, 257 de persoane diagnosticate cu COVID-19 au murit, scrie Agerpres.

De asemenea, un număr de 25.226 de persoane se află în carantină instituţionalizată pe teritoriul României, iar alte 77.317 persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală, a aratat Grupul de Comunicare Strategică.

Potrivit sursei citate, de la intrarea în vigoare a Ordonanţei militare nr. 2 şi până în prezent au fost plasate în carantină instituţionalizată 1.959 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare.

De asemenea, 61 de persoane aflate în carantină au părăsit locaţia în care au fost plasate, pentru acestea fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.

Până vineri, pe teritoriul României au fost confirmate 5.467 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 729 au fost declarate vindecate şi externate.

Sursa foto: SamaraHeisz5 / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri