Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat existența unei diferențe nejustificate de 1.184.547 lei și 15.600 euro, între averea dobândită și veniturile realizate de către deputatul Mircea Drăghici, fostul trezoriei al PSD în perioada când partidul era condus de Liviu Dragnea, în exercitarea mandatului 2016 – 2020, potrivit unui comunicat de presă al instituției, citat de G4media.ro.

„Având în vedere cele de mai sus, Agenția Națională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel Pitești, în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate în perioada exercitării funcției de către DRĂGHICI MIRCEA GHEORGHE”, a transmis Agenția Națională de Integritate.

ANI a anunțat că a sesizat Direcția Națională Anticorupție, ANAF-ul și Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor.

În luna februarie, deputatul PSD Mircea Drăghici, fost trezorier al formațiunii în vremea șefiei lui Liviu Dragnea, a anunțat că a demisionat din partid după ce a fost trimis în judecată de DNA sub acuzația că a folosit subvențiile primite de partid din bani publici pentru a-și cumpăra o casă.

Retail jobs

În septembrie anul trecut, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus începerea judecării pe fond în dosarul în care fostul trezorier al PSD Mircea Drăghici este acuzat de delapidare, el fiind acuzat că a folosit subvenţiile primite de PSD de la AEP pentru a-şi cumpăra un imobil.

Un judecător de cameră preliminară de la Instanţa supremă a respins toate cererile şi excepţiile ridicate de PSD şi Mircea Drăghici şi a decis că procesul se poate judeca pe fond.

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri