Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că în această vară se va face un studiu de seroprevalenţă pentru COVID-19, în fiecare judeţ, la pacienţii care vor veni pentru unele analize şi, cu acordul lor, se va face un test din serul rezidual. Studiul ar urma să arate în ce măsură populaţia ţării a trecut prin boală.

"Am anunţat că în această vară vom avea un studiu de seroprevalenţă. Acest studiu se va desfăşura în lunile iunie-iulie şi cred că şi august, în care la nivelul fiecărei regiuni de dezvoltare, fiecărui judeţ din această regiune, pe nouă grupe de vârstă, în care vom vedea exact cam cât din populaţia României, cât din populaţia judeţului, din grupa de vârstă s-a imunizat, iar în funcţie de acest rezultat putem previziona pe viitor şi o reapariţie a unui episod şi amploarea acestuia", a precizat Nelu Tătaru într-un interviu la Digi24, potrivit Agerpres.

Ministrul a explicat şi cum se va face studiul.

În fiecare judeţ vor fi selectate trei laboratoare, la aceste laboratoare se vor prezenta pacienţi pentru seturi de analiză pentru diverse patologii. Noi vom solicita acordul acestor pacienţi să folosim serul rezidual în care vom căuta anticorpi. Sunt nişte teste imunologice (...). Aceste seruri reziduale vor fi la INSP, care va face acest studiu şi ne va da şi rezultatul. Se recoltează sânge pentru analizele la care s-au prezentat, noi serul rezidual de la această recoltare de sânge îl vom folosi.

Nelu Tătaru

Întrebat despre numărul de persoane care vor fi testate, Tătaru a răspuns: "Diferă foarte mult de la un judeţ la altul, având în vedere că avem judeţe cu 43.000 de locuitori, cu 93.000 de locuitori, în general am plecat ca studiu - 29.019 pacienţi, după 1 iunie va începe".

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri