Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) "Sf. Pantelimon" Focşani, Elena Codruţa Neagu, afirmă că mulţi cetăţeni care doresc să plece în străinătate invocă simptome care nu pot fi verificate de personalul medical, pentru a se testa, gratuit, în spital.

"Foarte mulţi dintre pacienţii care vin în triaj spun că s-au întors de la mare, au avut unele simptome, dar au considerat că e o simplă răceală. Când s-au agravat simptomele, au venit la spital. Mai există o categorie de persoane, cei care vor să călătorească în străinătate şi vin la noi acuzând diverse simptome, ca de exemplu absenţa gustului sau mirosului, pe care noi nu avem cum să le verificăm şi în acest fel reuşesc să îşi facă testul gratis", a declarat managerul Elena Codruţa Neagu.

În ultimele zile, la Spitalul Judeţean a crescut foarte mult numărul de consultaţii acordate pacienţilor care acuză simptome de COVID-19. Tot aici ajung şi pacienţii depistaţi pozitiv de Direcţia de Sănătate Publică Vrancea la testarea pentru noul coronavirus, care pot refuza internarea, dar trebuie văzuţi, obligatoriu, de un medic, scrie Agerpres.

Medicii consultă 100 de pacienţi zilnic

Doar patru medici asigură actul medical în Secţia de Boli Infecţioase a SJU Focşani, unde sunt trataţi pacienţii cu COVID-19, unul dintre aceştia aflându-se momentan în concediu. Astfel, aceşti medici ajung să consulte chiar şi 100 de pacienţi zilnic.

"Noi am trimis solicitare la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Vrancea, precum şi către Ministerul Sănătăţii şi Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă pentru că avem nevoie de medici. Am trimis solicitare către Iaşi, unde avem doi medici rezidenţi care sunt încadraţi la noi pe post, pentru a ni-i trimite. În prezent, avem trei medici care asigură activitatea medicală pe Secţia de Boli Infecţioase, iar un al patrulea este în concediu de odihnă. De asemenea, avem circa 50 de pacienţi diagnosticaţi cu COVID-19 internaţi în spital, dar numărul solicitărilor pentru consult din partea persoanelor care acuză simptome de infecţie cu noul coronavirus este foarte mare şi în continuă creştere. Au fost zile în care s-au consultat şi peste 100 de persoane, cu tot cu pacienţii internaţi. Medicii nu mai fac faţă, sunt obosiţi, extenuaţi", a precizat managerul unităţii medicale.

În prezent, la SJU Focşani sunt patru cazuri de COVID-19 în rândul personalului medical, doi medici şi doi asistenţi.

Vineri, în Vrancea au fost raportate 14 noi cazuri de COVID-19, numărul total de îmbolnăviri din judeţ ajungând la 1.702.

85 de persoane infectate cu noul coronavirus au decedat, în timp ce alte 869 de persoane s-au vindecat.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri