Primarul unei localități din județul Argeș puse vineri sub carantină amenință că va da statul în judecată, întrucât consideră măsura luată de autorități drept neîntemeiată.

„M-am opus aseară măsurii de carantinare, pentru că nu era cazul. Produce mai mult deranj și efecte negative. Am avut 20 de cazuri de lunea trecută – jumătate în spital, jumătate acasă, sub monitorizarea DSP.

Dacă mai așteptau, așa cum trebuia să mai aștepte, oamenii care sunt internați au avut forme ușoare și trebuiau să aștepte să facă testul.

Azi am verificat și doi dintre ei aveau test negativ”, a menționat Cătălin Turturică, primarul localității Bălilești, scrie spotmedia.ro.

Populația a fost surprinsă

În plus, acesta contestă modul de acțiune ales de autorități.

„Decizia de carantinare a fost luată în timpul nopții și la ora 4 de dimineață, când s-a semnat ordinul, deja jandarmii erau la intrările din comună. Populația a fost surprinsă, a fost panică – așa se lucrează la noi. Am fost anunțat prin telefon la ora 9.00 să vin la prefectură pentru că este ceva important. M-am dus și toate cărțile erau făcute.

Retail jobs

Au vorbit până la ora 11.00, au luat hotărârea, au trimis-o la București și domnul Arafat, în jurul orei 3-4, a semnat ordinul. Dar atât de repede s-au mișcat și totul a fost plănuit încât jandarmii erau la toate intrările la ora 4 dimineața”, a spus primarul Cătălin Turturică.

Cu toate acestea, un alt oficial din localitate recunoaște că ”în unele momente se fac liste de așteptare pentru cei care solicită o ambulanță în vederea internării”.

Sursa foto: CRISTIAN LUPASCU / AGERPRES FOTO

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri F