Purtarea măștii de protecție în aer liber devine obligatorie și în Bistrița-Năsăud

Purtarea măştii de protecţie devine obligatorie şi în spaţiile publice deschise de pe raza judeţului Bistriţa-Năsăud în care există aglomerări de persoane, a stabilit, joi, Comitetul Judeţean Pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU), scrie Agerpres.

"Pentru judeţul Bistriţa-Năsăud devine, astfel, obligatorie purtarea măştii de protecţie corect, astfel încât să fie acoperite nasul şi gura, în spaţiile publice deschise în care există aglomerări de persoane, respectiv pieţe, târguri, oboare (pieţe agroalimentare, târguri de produse tradiţionale, târguri de maşini, vânzare de produse în aer liber şi alte asemenea), precum şi în zonele de îmbarcare şi aşteptare (staţii de autobuz, de autocar, peroane din gări şi autogări, platforme industriale)", comunică Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud.

Potrivit sursei citate, această măsură trebuie aplicată de toate persoanele de pe raza administrativ-teritorială a judeţului Bistriţa-Năsăud care au împlinit vârsta de cinci ani, fiind exceptate, totuşi, persoanele care desfăşoară activităţi fizice intense şi/sau în condiţii de muncă solicitantă (temperatură ridicată, umiditate crescută).

"De asemenea, comitetele locale pentru situaţii de urgenţă asigură implementarea prevederilor noii hotărâri şi, împreună cu administratorii/proprietarii spaţiilor publice deschise, au obligaţia de a afişa la loc vizibil informaţii privind obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţiile respective", mai adaugă Instituția.

Citeste si:
Elevii de la mai multe școli din Bistrița-Năsăud vor învăța online
Cursuri online la mai multe...
Citeste si:
Temperatura normala a corpului
Temperatura normala a corpului
Sursa foto: Pixabay

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri