Primarul general, Gabriela Firea, a declarat că Municipalitatea a pregătit teste pentru cei 17.000 de angajaţi din învăţământul bucureştean, cadre didactice şi personalul auxiliar, notează Agerpres.

Ea a arătat, în debutul Comandamentului pentru redeschiderea şcolii, desfăşurat la sediul Primăriei Capitalei, că testarea se va efectua gratuit, la cerere şi că ar trebui realizată în ultima săptămână de vacanţă.

„Primăria Capitalei, prin Administraţia Spitalelor, demarează cel mai amplu program de testare în mediul şcolar, unic până acum în ţară, care corespunde programelor similare din întreaga Europă, care au dat un succes foarte mare. Programe care acolo au fost susţinute de către factori guvernamentali, aici nepregătindu-se nimic din partea executivului, venim noi cu această propunere. (...) Toate cadrele didactice din Bucureşti, dacă doresc, nimeni nu este obligat, se pot testa gratuit. (...) Am pregătit teste pentru 17.000 de persoane, reprezentând personalul din unităţile de învăţământ, inclusiv personal auxiliar. Testare gratuită. Pentru a fi valabil testul, acesta trebuie realizat practic în ultima săptămână de vacanţă. Avem capacitate de testare de 5.000 de teste pe zi", a precizat Gabriela Firea.

Primarul general a menţionat că Municipalitatea a pregătit o capacitate extinsă de testare, inclusiv pentru elevi, iar cei care prezintă simptome de infecţie respiratorie, precum febra sau starea generală proastă, vor fi testaţi.

„Am pregătit o capacitate extinsă de testare pentru cei 250.000 de elevi din Bucureşti - deci pentru toţi elevii - la cerere, nimeni nu este forţat, fiind o problemă personală, de sănătate. Nu este necesar ca înainte de şcoală să fie testaţi toţi cei 250.000 de elevi, dar în fiecare dimineaţă, la triajul care se efectuează, la intrare în grădiniţă, şcoală sau liceu - şi din 1 octombrie şi în facultate - dacă se observă mici semne de infecţie respiratorie (...) acele situaţii vor fi transmise imediat de către reprezentantul ASSMB la cabinetul de medicină şcolară şi imediat acel copil va fi trimis la testare", a spus primarul general.

Sursa foto: Facebook Gabriela Firea

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri