Două bancomate au fost sparte, marţi dimineaţa, la parterul unui bloc din oraşul Otopeni, poliţiştii efectuând verificări pentru stabilirea pagubelor şi găsirea autorilor. Exploziile au avut loc la cele două bancomate din incinta băncii BCR, iar deflagrațiile au distrus sediul băncii din Otopeni, notează buletin.de.

„În jurul orei 5,00, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov a fost sesizat cu privire la faptul că la parterul unui bloc din oraşul Otopeni a avut loc o distrugere. La faţa locului s-au deplasat imediat poliţiştii oraşului Otopeni împreună cu efective de pompieri şi specialişti din cadrul IGPR, precum şi conducerea IPJ Ilfov, pentru efectuarea de activităţi specifice", informează Biroul de presă al IPJ Ilfov.

Au fost luate măsuri pentru delimitarea perimetrului şi conservarea locului faptei, notează Agerpres.

Din primele verificări s-a stabilit faptul că distrugerile au avut loc la două bancomate ce aparţin unei bănci.

În cauză, au rezultat numai pagube materiale, fără să fie înregistrate şi victime.

„Poliţiştii ilfoveni efectuează verificări şi investigaţii pentru stabilirea cu exactitate a situaţiei de fapt şi de drept, cât şi pentru identificarea autorilor şi luarea măsurilor legale care se impun", arată sursa citată.

Retail jobs

Sursa foto: Unsplash

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri