Avocatul Poporului, Renate Weber, cere explicații Ministerului de Interne vizavi de măsura detașării unor polițiști în civil în zonele aglomerate pentru a verifica purtatul măștii de protecție și a celorlalte reguli valabile în contextul pandemic.

Renate Weber dorește să știe dacă și câte sancțiuni au fost aplicate românilor, suprinși că nu respectă regulile de protecție.

Aceasta precizează că ideea folosirii unor polițiști civili poate crea baza pentru escrocherii, în contextul în care ar putea exista persoane care ar putea păcăli oamenii, cerându-le bani.

Documentul Avocatului Poporului a fost înaintat Ministerului de Interne în cursul zilei de 8 octombrie.

Redăm, mai jos, textul integral al documentului:

Instituția Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu ca urmare a informațiilor apărute pe site-ul de știri al României TV, potrivit cărora autoritățile pregătesc noi măsuri pentru a limita răspândirea COVID-19 în condițiile în care numărul cazurilor noi de îmbolnăvire a trecut peste 2.000 în mai multe zile, iar la ATI numărul pacienților în stare gravă a trecut de 600. Astfel, s-ar fi decis că polițiștii vor patrula și în civil, fără a purta uniforrna și deja s-ar fi aplicat de către aceștia primele amenzi celor care nu respectă regulile sanitare de purtare a măștii și de distanțare socială: „persoanele care nu respectă regulile sanitare impuse de autorități pentru a limita răspândirea COVID — 19, adică nu respectă distanțarea socială, nu poartă mască sau nu o poartă corespunzător, pe nas și pe gură, riscă să fie amendați. Polițiști în civil vor patrula pe străzi pentru a supraveghea respectarea legilor”.

În temeiul art. 59 din Constituția României, republicată, coroborat cu art. 4 din Legea nr. 35/1997 privind organizarea și funcționarea instituției Avocatul Poporului, republicată, vă adresăm rugămintea să ne comunicați actul normativ care stă la baza luării acestor măsuri.

În acest context, menționăm că, potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 218 din 23 aprilie 2002 republicată, privind organizarea și funcționarea Poliției Române, scopul principal care trebuie urmărit de Politia Română este cel de Drevenire a săvârsirii de fante antisociale și în subsidiar de reprimare a acestora.

De asemenea, art. I alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului stipulează că portul uniformei de către polițist constituie regula, iar Ordinul nr. 82/2018 pentru modificarea anexei nr. 1 la Ordinul viceprim-ministrului, ministrul administrației și internelor, nr. 236/2009 privind aprobarea Regulamentului pentru compunerea și portul uniformelor de poliție, precum și a Regulilor pentru aplicarea normelor privind echiparea polițiștilor prevede că polițiștii poartă în mod obligatoriu, în timpul programului de lucru, unifonna de reprezentare, de serviciu sau echipamentul specific, stabilit prin normele de echipare, conform misiunilor și activităților specifice desfășurate la birou sau în teren.

Art. 57 alin. (l) din Legea nr. 218/2002 obligă polițistul care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, este în ținută civilă să își facă, în prealabil, cunoscută calitatea prin prezentarea verbală a numelui și prenumelui, a unității de poliție din care face parte, precum și a legitimației de serviciu sau a insignei.

Solicitarea noastră are în vedere necesitatea preîntâmpinării situațiilor în care unele persoane își pot aroga calitatea de polițist pentru a obține foloase materiale, precum și importanța respectării de către agenții de poliție a prevederilor din actele normative mai sus amintite.

Sursa foto: Agerpres FOTO

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri