Mitropolia Moldovei și Bucovinei a redactat o scrisoare pe care a trimis-o Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, prin care solicită anularea restricțiilor pentru organizarea pelerinajelor, prin care este permis accesul doar celor domiciliați în Iași.

Instituția bisericească propune ca ca măsură de siguranță sanitară montarea unui panou din plexiglas deasupra raclei cu moaște, care să fie dezinfectat la fiecare oră, scrie Ziarul de Iași, citat de G4Media.

Mitropolia Moldovei a transmis asigurări că va lua măsuri de prevenție sanitară la raclă, asigurând un panou din plexiglas deasupra care urmează să fie dezinfectat la fiecare oră și pe care pelerinii să îl poată atinge, mai consemnează sursa citată.

Reamintim că joi, Mitropolitul Teofan al Moldovei şi Bucovinei, a declarat că decizia autorităţilor de a interzice celor care nu au domiciliul în Iaşi să participe la evenimentele dedicate Sfintei Cuvioase Parascheva este discriminatorie.

"Moldova trăieşte în aceste zile una dintre cele mai triste perioade din istoria sa. La durerea provocată de faptul că mulţi semeni de-ai noştri sunt atinşi de noua epidemie se mai adaugă şi decizia autorităţilor de a interzice celor care nu au domiciliul în Iaşi să pătrundă în spaţiul Mitropoliei, unde se află racla cu sfintele moaşte ale Sfintei Cuvioase Parascheva. Interdicţia este respectată până-ntr-atât încât s-a ajuns ca în jurul Mitropoliei să fie mai mulţi reprezentanţi ai forţelor de ordine decât închinători”, a spus Mitropolitul.

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri