Purtarea măştii de protecţie este obligatorie în toate spaţiile deschise aglomerate din Harghita, a decis vineri Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, ţinând cont de incidenţa cumulată a cazurilor de COVID-19 în ultimele 14 zile la nivelul judeţului, scrie Agerpres.

"Purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în spaţiile publice deschise, cum ar fi pieţele, târgurile, zonele de aşteptare (staţii de autobuz, peroane şi altele asemenea), zonele în care se desfăşoară serbări publice sau pelerinaje, exteriorul obiectivelor turistice, zonele pietonale comerciale şi în proximitatea instituţiilor de învăţământ până la o distanţă de 50 m de intrarea în perimetrul şcolii în localităţile unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori", se precizează în hotărârea CJSU, măsura urmând să intre în vigoare în data de 18 octombrie, de la ora 23,00.

De asemenea, purtarea măştii de protecţie este obligatorie în toate spaţiile deschise în localităţile unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 3 la 1.000 de locuitori.

Retail jobs

În prezent, în Harghita, rata de 3 la mie a fost depăşită în municipiul Odorheiu Secuiesc şi localităţile Brădeşti şi Mădăraş.

În hotărârea CJSU Harghita sunt stipulate şi prevederile adoptate la nivel naţional, cum ar fi interzicerea nunţilor, botezurilor sau meselor festive în spaţii închise, restricţiile privind activitatea localurilor sau a cinematografelor, precum şi sau interzicerea circulaţia persoanelor în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparţin aceleiaşi familii, precum şi formarea unor asemenea grupuri.

Sursa foto: Pexels

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri