Biroul Executiv al Federaţiei "Solidaritatea Sanitară" a decis susţinerea revendicărilor înaintate Guvernului prin intermediul protestelor în stradă, începând de joi, conform unui comunicat preluat de Agerpres.

Protestele se vor desfăşura săptămânal în Piaţa Victoriei, între orele 11:00-13:00, cu număr maxim de participanţi posibil în mod legal, primul protest urmând să fie organizat în data de 5 noiembrie 2020.

Aceste proteste constituie o continuare a acţiunilor de protest iniţiate în data de 7 octombrie 2020 pentru susţinerea Apelului lucrătorilor din sănătate pentru respectarea condiţiilor muncii decente.

"În sprijinul dorinţei de rezolvare pe calea dialogului a tuturor problemelor, Federaţia "Solidaritatea Sanitară" solicită Primului Ministru, Ludovic Orban, organizarea şi coordonarea unei întâlniri cu reprezentanţii FSSR, la care să participe toţi miniştri responsabili de gestionarea acestei situaţii", afirmă reprezentanţii federaţiei.

Printre revendicările sindicaliştilor, înaintate deja guvernanţilor, se numără: adoptarea tuturor măsurilor necesare pentru protecţia sănătăţii şi securităţii salariaţilor din sănătate, astfel încât să determine o reducere semnificativă a numărului de salariaţi infectaţi SARS-CoV-2 şi, mai ales, decedaţi din cauza COVID-19; asigurarea accesului la toate informaţiile relevante privind impactul COVID-19 asupra lucrătorilor din sănătate; respectarea dreptului legal la pensia de urmaş pentru copiii colegilor decedaţi la datorie; acordarea tuturor drepturilor salariale prevăzute de lege, respectiv sporul de până în 30%, sporul pentru combaterea epidemiei; acordarea tuturor sporurilor pentru condiţii de muncă la nivel maxim; creşterea salariilor de bază pentru toate categoriile de lucrători începând cu 1 ianuarie 2021 la nivelul anului 2022; posibilitatea de a beneficia de reducerea stagiului de cotizare (vârstei de ieşire la pensie) proporţional cu activitatea desfăşurată peste norma de bază; acordarea stimulentului de risc pe întreaga durată a stării de alertă pentru toţi salariaţii din sănătate; reaşezarea asistentelor medicale în grila de salarizare; plata gărzilor cu tariful orar aferent normei de bază; raportarea tuturor sporurilor la salariile de bază actuale.

"Toţi salariaţii din sănătate sunt invitaţi să-şi indice sprijinul pentru revendicările ce fac obiectul acestor proteste prin intermediul acţiunilor prevăzute în cadrul Apelului lucrătorilor din sănătate pentru respectarea condiţiilor muncii decente. În contextul în care salariaţii din sănătate au dovedit deja înţelegerea faptului că nu-şi desfăşoară activitatea în condiţii normale, asumând o serie întreagă de riscuri, sacrificii şi privaţiuni, ne aşteptăm ca Guvernul să înţeleagă la rândul său situaţia în care se află salariaţii din sănătate, onorându-le aşteptările legitime la sprijin şi recompense", se menţionează în comunicat.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri