Curierii de mâncare au fost numiți eroi pentru că au asigurat alimentația societății în pandemie. Însă dezavantajul pentru toată această comoditate a fost o adunare masivă de deșeuri, scrie Digi24.

Cea mai mare piață online de livrare de mâncare este în China, unde compania de livrări Meituan a ajuns la 40 de milioane de comenzi de mâncare într-o singură zi în august. Afacerile cu livrări de mâncare au devenit o industrie de 51,5 miliarde de dolari în China, potrivit cercetătorilor de la Universitatea Otago din Noua Zeelandă.

În 2013, anul în care a pornit afacerea Meituan, compania chineză de consultanță iiMedia Research a estimat că piața era de doar 50,2 miliarde de yuani (7,63 miliarde de dolari). Între timp, spun cercetătorii, volumul de deșeuri compuse din ambalaje în China a crescut de la 0,2 milioane de tone metrice în 2015 la 1,5 milioane tone metrice în 2017.

În SUA, mâncarea și ambalajele reprezintă până la 45% din materia regăsită în gropile de gunoi, potrivit Agenției de Protecție a Mediului.

Locuitorii Indiei au aruncat 235 de milioane de recipiente în 2018, potrivit relatărilor din presa locală.

În UE, cercetătorii de la Universitatea din Manchester au estimat că mai mult de 2 miliarde de ambalaje pentru alimente sunt aruncate în fiecare an.

Marea parte din deșeuri este formată din plastic, care rareori este reciclat, indiferent de containerul de gunoi în care este aruncat.

Însă deșeurile solide nu sunt singurele consecințe asupra mediului în industria de livrare a mâncării. În China, bicicletele folosite de curieri au consumat aproape 20.000 de baterii în 2016, peste 17.000 dintre ele fiind făcute cu plumb acid care este coroziv, potrivit unui studiu de la Universitatea Tehnologică cehă din Brno și Universitatea Tehnologică din Malaezia. În același an, potrivit cercetătorilor neozeelandezi, vehiculele de livrări și recipientele de mâncare din China au produs 73,9 gigatone echivalent dioxid de carbon în atmosferă.

Sursa foto: Anna Shvets/Pexels.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri