Sectorul 5 va avea peste 1.500 de locuri de parcare noi

Sectorul 5 va avea peste 1.500 de noi locuri de parcare, potrivit unui comunicat al autorităţii locale, scrie Agerpres.

Conform comunicatului, primarul Cristian Popescu Piedone a demarat mai multe proiecte care vor rezolva o parte din problema cauzată de lipsa locurilor de parcare. La începutul anului, Primăria este în faza avansată de proiectare pentru construcţia a două parcări supraetajate. Una dintre ele este o parcare pe două etaje pe Calea 13 Septembrie, în zona blocului V53.

Locuitorii din zonă vor avea acces la 198 de noi locuri de parcare. Cel de-al doilea proiect se referă la amenajarea unei parcări pe Calea Rahovei nr. 327, tot pe două etaje. Această construcţie va avea 138 de noi locuri de parcare. Pentru a folosi la maximum spaţiul, deasupra parcărilor vor fi amenajate şi terenuri de sport.

O altă parcare va fi construită pe Şoseaua Alexandrei nr. 22-24. Pe cele trei etaje vor fi disponibile 1.170 de noi locuri. Proiectul se află în stadiul întocmirii documentaţiei pentru achiziţia studiului de fezabilitate.

Primarul Sectorului 5 a anunţat că se vor efectua verificări pe raza sectorului în vederea identificării unor alte spaţii care ar putea permite construcţia de noi locuri de parcare.

Citeste si:
Piedone: Bunicuțele care vând câteva fructe sau legume nu vor mai...
Piedone: Bunicuțele care vând...

Sursa foto: Primăria Sectorului 5/Facebook
Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri