Marcel Ciolacu, președintele PSD a transmis un mesaj de condoleanțe familiilor victimelor incendiului care a avut loc în această dimineață la Institutul Matei Balș din Capitală.

„Transmit condoleanțe familiilor pacienților care și-au pierdut viața în incendiul de la ”Matei Balș” și recuperare grabnică celor răniți.
Curajul și pregătirea medicilor, asistentelor și personalului medical care au acționat excepțional într-o situație limită a făcut ca multe vieți să fie salvate.

Cu toate acestea, este șocant, sfâșietor și revoltător să vedem că dincolo de împărțirea funcțiilor, pasarea continuă a responsabilității și lupta politică, acest Guvern nu a făcut absolut nimic pentru ca tragedia de la Piatra Neamț să nu se mai repete.

Sunt deja 7 spitale care au ars în ultimele luni: Piatra Neamț în noiembrie; Spitalul CFR Cluj Napoca, tot noiembrie; Spitalul Județean Târgu Mureș, secția ATI, în 4 decembrie, Spitalul de Psihiatrie Socola, Iași pe 25 decembrie, Spitalul de Psihiatrie Municipal din Roman pe 2 ianuarie, Spitalul de Psihiatrie din Gătaia Timiș pe 5 ianuarie și acum ”Matei Balș” în 29 ianuarie.

În tot acest timp, nu s-a făcut concret nimic. Doar acțiuni de fațadă, de imagine.

Vom continua să numărăm morții până când autoritățile nu vor înțelege că trebuie să își asume responsabilitatea și să se ridice la înălțimea funcțiilor pe care le ocupă.

Câte spitale trebuie să mai ardă pentru ca acest Guvern să facă ceva?”, a scris președintele PSD pe pagina sa de Facebook.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri