2 Februarie 2021

Modelul australian împotriva COVID-19: lockdown după ce un paznic a fost declarat pozitiv



Australia nu se joacă atunci când vine vorba de restricții serioase împotriva răspândirii noului coronavirus. A demonstrat-o încă o dată în urmă cu câteva zile când a declarat lockdown după depistarea unui caz de COVID-19 în rândul unui cetățean care nu se afla în carantină

A fost nevoie ca un paznic de la un hotel folosit drept locație pentru carantinare în orașul Perth, al patrulea cel mai mare oraș australian, să fie depistat cu COVID-19, ca autoritățile din zonă să declare lockdown cel puțin cinci zile, măsură ce a afectat în jur de 2 milioane de cetățeni, conform nytimes.com.

Mark McGowan, liderul statului din vestul Australiei, ce va trece printr-o rundă de alegeri luna următoare, le cere cetățenilor să facă acest sacrificiu pentru comunitate și întreaga națiune.

”Este o situație foarte serioasă”, a declarat McGowan.

Din cele 4 persoane carantinate la hotelul unde lucra paznicul, două au fost depistate cu tulpina din Regatul Unit al Marii Britanii și una cu tulpina din Africa de Sud.

Cu o populație de circa 2,76 milioane de locuitori, Australia de Vest, cu capitala la Perth, a înregistrat 902 cazuri de coronavirus de la începutul pandemiei, iar în acest moment are 12 cazuri active.



Citeste si