Încă un spor de domeniul absurdului pentru un bugetar: 2.500 de lei ”sporul de praf și condiții vătămătoare”

Cristian Băcanu, deputat PNL, precizează că un director din instituția ”Avocatul Poporului” primește un spor de 2.500 de lei ”de praf și condiții vătămătoare”.

”De 2500 de lei este sporul de praf și condiții vătămătoare pe care îl primește lunar un director din instituția ”Avocatului Poporului” (da, instituția aceea care în ultimii ani a dovedit că ar trebui să se numească Avocatul Corupților și al cărei singur scop recent pare să fi fost, eliberarea lui Liviu Dragnea din pușcărie și desființarea DNA). 2500 de lei! Adică un salariu minim pe economie. Sau puțin peste 10 alocații majorate. Sau aproape două pensii medii. Și asta pentru că stă, aparent, în praf. Că de lucrat în condiții vătămătoare, mă îndoiesc sincer că o face.”, precizează Cristian Băcanu.

Acesta adaugă faptul că este unul din multele sporuri, plătite din bani publici luați de la investiții în infrastructură, în sănătate, în educație și în alte domenii vitale, cu care PSD și-a cumpărat liniștea și și-a îmbuibat camarila de partid.

”Și în mediul privat se lucrează cu calculatorul, dar de spor pentru că își obosesc ochii nici nu poate fi vorba. Și nici de spor de stres. Și nici de spor de mediu toxic. Și nici de multe astfel de sporuri, care mai de care mai jignitoare la adresa bunului simț și mai agresive cu banul public. Ban pe care îl varsă la buget, lună de lună, cei care lucrează în mediul privat; de cele mai multe ori în stres, în mediu toxic sau în fața unui calculator. Fără să primească niciun spor, evident!”, explică deputatul PNL.

Citeste si:
Candidați la Primăria Sectorului 5 cer renumărarea voturilor
Candidați la Primăria...
Sursa foto: Shutterstock.com
Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri