Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, a declarat, la Constanţa, în urma vizitării Casei Judeţene de Pensii Publice (CJPP) şi a Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS), că întâlnirea pe care a avut-o cu reprezentanţii respectivelor instituţii "demontează" afirmaţia că în sistemul public nu se munceşte şi că sunt salarii supradimensionate, fiind vorba de o generalizare care "nu îşi are rostul", scrie Agerpres.

"Întâlnirea de astăzi a mai demontat un mit pe care vreau să-l comunic public, şi anume că în sistemul public nu se munceşte şi că sunt salarii care sunt supradimensionate în raport cu munca depusă. Aceasta este o generalizare care nu îşi are rostul, pentru că în Casa de Pensii, în Agenţia de Inspecţii şi Plăţi am văzut o structură de personal cu mult subdimensionată faţă de atribuţiile pe care le au", a afirmat Raluca Turcan.

Conform acesteia, la AJPIS Constanţa lucrează circa 30 de persoane, iar la CJPP - aproximativ 95 de angajaţi, personal subdimensionat raportat la volumul de muncă.

"Imaginaţi-vă că la Agenţia Judeţeană de Inspecţii şi Plăţi avem aproximativ 30 de persoane care fac plăţi de 628 de milioane de lei şi servesc aproximativ 160.000 de beneficiari. Sau Casa Judeţeană de Pensii Constanţa are aproximativ 95 de persoane angajate şi gestionează aproximativ 162.000 de dosare de pensii şi vorbesc despre dosare de pensii în plată. Gândiţi-vă că noi intrăm în procesul de evaluare, recalculare, aceşti oameni vor avea o muncă în plus, de aceea este extrem de important să răzbim prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, să obţinem o finanţare pentru această măsură de reformă în domeniul pensiilor, astfel încât să putem angaja personal suplimentar, să îmbunătăţim infrastructura şi inclusiv partea informatică să fie de mult mai bună calitate", a menţionat ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale.

Retail jobs

Nu în ultimul rând, întrebată dacă sporurile bugetarilor vor mai exista, ministrul Muncii a spus că vrea să demonteze o ştire falsă care se propagă în ultimul timp.

"Aş vrea să demontez un fake news care se propagă în ultimele ore. Nimeni nu şi-a propus să desfiinţeze sporurile bugetarilor", a spus Raluca Turcan.

Sursa foto: Agerpres FOTO

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri