Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis, pe 20 februarie 2021, un mesaj cu prilejul Zilei Dezrobirii Romilor. Acesta a amintit importanţa eliminării prejudecăţilor şi a discriminării, aducând în discuție accesul neîngrădit al romilor la educație.

El a amintit că dezrobirea romilor, în urmă cu 165 de ani, a avut un rol major în schimbarea profilului şi a valorilor societăţii româneşti de la mijlocul secolului al XIX-lea, pregătind ţara pentru întâlnirea cu modernitatea europeană.

Folosindu-se de contextul pandemic prin care trecem, Klaus Iohannis a vorbit și despre importanța eliminării discriminării, deoarece avem nevoie de un efort comun pentru depășirea unor obstacole. În plus, președintele a menționat că democrația nu permite existența unor abuzuri la adresa romilor.

Redăm, mai jos, textul integral al președintelui:

Astăzi se împlinesc 165 de ani de când, așa cum spunea textul Legiuirii pentru emanciparea tuturor țiganilor din Principatul Țării Românești, poporul român se despărțea de „neomenia şi ruşinea de a ţine robi”.

Retail jobs

A fost unul dintre acele momente de o relevanță cu totul aparte pentru cursul spre înnoirea și occidentalizarea societății românești la mijlocul secolului al XIX-lea. Precum Unirea Principatelor, petrecută la scurt timp, ori reformele care i-au urmat, dezrobirea romilor a avut un rol major în schimbarea profilului și a valorilor societății de la acea vreme, pregătind țara noastră pentru întâlnirea cu modernitatea sa europeană.

Dezrobirea de la 1856 a fost o mare provocare pentru societatea românească în ansamblul ei. Pentru romi, sutele de ani de lipsire de libertate au lăsat cicatrici adânci și greu de vindecat. Legea care îi dezrobea nu a rezolvat decalajul enorm, în plan economic și social, căruia romii îi erau victime, iar în deceniile care au urmat numeroase expresii ale discriminării, urii și rasismului au marcat în mod tragic existența lor.

Citeste si:
Mailul trimis de Elon Musk angajaților Twitter la miezul nopții
Mailul trimis de Elon Musk...

Depășirea consecințelor acestui trecut reprezintă o mare provocare. Într-o Europă socială, prin strategii și proiecte, o Românie rezilientă trebuie să valorifice mai mult și mai stăruitor identitatea, potențialul, capacitățile și energia cetățenilor ei de etnie romă. Este extrem de important să eliminăm prejudecățile și discriminarea, mult prea frecvent întâlnite în accesul la educație al comunităților de romi. De aceea, îmi doresc ca „România Educată” să fie vârful de lance al efortului nostru întru egalitate, incluziune și toleranță.

Ultimul an, dominat de efectele pandemiei de COVID-19, a relevat cât de dificil este ca, în perioade de criză, societatea să rămână imună la discursul încărcat de ură, de generalizări și de culpabilizare în masă. Comunități întregi, cum sunt cele ale romilor, ajung să fie vizate de astfel de atacuri. Aceste comportamente și atitudini sunt inacceptabile într-o societate democratică!

Citeste si:
CEO Edenred: Am putea avea jumătate de miliard de euro în educație...
Codruț Nicolau, Edenred: Am...

Descurajarea și sancționarea cu celeritate a discursului incitator la ură, a manifestărilor rasiste, antisemite și xenofobe stau în puterea tuturor cetățenilor, dar sunt însă în responsabilitatea specială a celor care, prin natura activității lor, dau conținut real drepturilor și libertăților cetățenești înscrise în Constituție.

Pentru toate acestea, astăzi, la rememorarea importantului moment istoric de acum 165 de ani, vă îndemn să lucrăm împreună pentru valorile solidarității și ale respectului diversității, pentru o societate în care, indiferent de etnie și cultivându-și identitatea, toți cetățenii se regăsesc prin contribuția lor proprie în marile proiecte ale națiunii!

Sursa foto: www.presidency.ro

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristina Marin
Cristina Marin s-a alăturat redacției la începutul anului 2020, cu puțin timp înainte de declanșarea pandemiei. Coincidență sau nu, cei peste trei ani petrecuți în cadrul rețelelor private de sănătate din România au ajutat-o să înțeleagă mai bine relația dintre pacient și sistemul de sănătate autohton despre care scrie în prezent la publicația Wall-street.ro. Cristina se află în permanentă legătură cu medicii din spitalele românești și...

Te-ar putea interesa și:

Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri F