UPDATE 19:38 - Minerii din subteranul exploatării Lupeni au încheiat protestul, după ce le-au fost aduse la cunoştinţă prevederile din acordul referitor la plata drepturilor băneşti restante încheiat de liderii lor la Ministerul Muncii. Unul dintre reprezentanţii minerilor de la Lupeni, Marius Miron, a declarat că protestatarii blocaţi în subteran vor ieşi la suprafaţă, în cursul serii, pe la Mina Sud Lupeni, notează Agerpres.

Știrea inițială

Minerii care au protestat, luni, în curtea Complexului Energetic Hunedoara (CEH) din Petroşani s-au retras după ce le-a fost prezentat protocolul încheiat la Ministerul Muncii între ministrul Raluca Turcan şi delegaţia formată din administratorul special Cristian Roşu şi mai mulţi lideri de sindicat.

Directorul general al CEH, Samuel Dioane, le-a spus minerilor că documentul o să fie afişat în sălile de apel de la exploatările miniere şi că demersurile făcute sunt pentru continuarea activităţii la minele din Valea Jiului.

"Astăzi (luni, n.r.) a avut loc o întâlnire şi cu Transelectrica şi s-au pus bazele pentru formarea noului Complex Valea Jiului, format din cele patru mine, sucursala Prestserv şi termocentrala Paroşeni", a precizat directorul general al CEH.

Pe de altă parte, preşedintele executiv al Sindicatului Muntele, Alin Sîn, a declarat, pentru Agerpres că negocierile de la Bucureşti reprezintă soluţia pentru începerea reorganizării CEH şi că discuţiile programate marţi, la sediul Ministerului Energiei, vor viza tocmai acest aspect.

În ceea ce priveşte protestul minerilor, liderul sindical şi-a exprimat speranţa că minerii vor relua lucrul. În cazul minerilor autoblocaţi, de şase zile, în subteranul Minei Lupeni, aceştia vor primi o copie a protocolului pentru a decide ceea ce vor face în continuare.

"O să coboare în subteran cineva din conducerea CEH. Am vorbit cu ortacii din subteranul Minei Lupeni şi sper să iasă afară", a arătat Sîn.

Guvernul va aloca bani pentru plata drepturilor salariale restante ale minerilor de la CEH, care vor acoperi plata salariilor pe trei luni şi alte beneficii, a declarat, luni, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, la finalul întrevederii avute cu liderii minerilor.

Ministrul Muncii a precizat că în zilele de 25 şi 26 ale lunii curente minerii îşi vor încasa drepturile salariale restante, dar şi beneficiile restante precum tichetele de masă şi banii de transport.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri