Ministerul Muncii le va plăti restanțele minerilor în trei tranșe

Guvernul a anunțat că va aloca bani pentru plata drepturilor salariale restante ale minerilor de la Compania Energetică Hunedoara, care vor acoperi plata salariilor pe trei luni şi alte beneficii, informează Agerpres.

"Am identificat un set de măsuri care pot să conducă la ieşirea din impas. Aceste măsuri vizează binele minerilor şi rezolvarea unor probleme cronice care s-au acutizat în timp. Aşadar, prima măsură a fost elaborarea unei ordonanţe de urgenţă deja publicată în Monitorul Oficial, prin care, din Fondul de Garantare a salariilor putem face plăţile pentru Compania Energetică Hunedoara, aflată în insolvenţă. Doi: Astăzi, în şedinţa de Guvern, vom aproba o hotărâre de Guvern prin care vom elabora şi prezenta normele de aplicare pentru procedura de realizare a plăţilor rezultată din ordonanţa de urgenţă. Trei: Vom aloca bani, în trei tranşe, pentru drepturile salariale restante, după cum urmează: plata salariilor pe trei luni, plata salariilor compensatorii pentru angajaţii care intră în pensie şi de asemenea pentru asigurarea transportului spre şi de la locul de muncă, precum şi tichetele de masă. În acelaşi timp, în prima tranşă vom acorda şi bani pentru plata subvenţiei de căldură", a declarat ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, la finalul întrevederii avute cu liderii minerilor.

Ministrul Muncii a precizat că în zilele de 25 şi 26 ale lunii curente minerii îşi vor încasa drepturile salariale restante, dar şi beneficiile restante precum tichetele de masă şi banii de transport.

"Practic am agreat împreună cu reprezentanţii minerilor ca aceste plăţi în trei tranşe să aibă marele avantaj ca în zilele de 25 şi 26 minerii să poată să încaseze drepturile salariale restante şi de asemenea o parte dintre beneficiile restante, cum sunt tichetele de masă şi banii de transport. Un alt mare avantaj al acestei soluţii identificate este că toată Compania Energetică Hunedoara capătă un răgaz de 3 luni prin care să se reorganizeze şi să prezinte un plan de dezvoltare care să asigure funcţionarea pe termen lung", a menţionat Raluca Turcan.

Ministrul Muncii şi-a exprimat speranţa că soluţiile propuse îi vor determina pe cei 70 de mineri blocaţi în subteran să decidă să iasă la suprafaţă.

Citeste si:
Ministrul Muncii: Oricine va putea lucra până la 70 de ani dacă vrea
Ministrul Muncii: Oricine va...

"Vorbim de aproximativ 3.000 de oameni care se află în activitatea minieră, plus aproximativ 1.000 de oameni care se află în activitatea din energie şi în momentul de faţă avem 70 de mineri blocaţi în mină. Practic îmi exprim speranţa ca prin soluţiile identificate astăzi minerii să înceteze greva, să iasă la suprafaţă, să nu mai gândească varianta intrării în greva foamei şi să fi pus bazele, prin soluţiile agreate astăzi, pentru o redresare pe termen lung a tuturor celor angajaţi în industria din jurul Complexului Energetic Hunedoara", a declarat Raluca Turcan.

Câteva sute de mineri din Valea Jiului aşteaptau, luni la prânz, în curtea sediului administrativ al Complexului Energetic Hunedoara (CEH) din Petroşani un răspuns din partea liderilor sindicali care se află la Bucureşti pentru a negocia plata salariilor şi a drepturilor băneşti restante.

În curtea CEH s-au adunat mineri de la toate exploatările miniere, aceştia menţionând că sunt solidari cu colegii lor care sunt blocaţi, de şase zile, în subteranul Minei Lupeni.

În prezent, potrivit directorului general Samuel Dioane, CEH nu mai dispune de veniturile din asigurarea serviciilor de sistem şi de ajutorul de închidere pentru Mina Lonea, care totalizau circa 7 milioane de lei pe lună, în condiţiile în care bugetul de salarii se ridică la 12 milioane lei, lunar.

Citeste si:
Raluca Turcan: Bugetul pentru anul 2021 este un buget curajos
Raluca Turcan: Bugetul pentru...

Sursa foto: Agerpres

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Economie »



Setari Cookie-uri