Preşedintele Senatului, Anca Dragu, a declarat luni că numărul femeilor agresate a crescut în pandemie, ca atare trebuie luate măsuri la nivelul politicilor publice.

"În timpul pandemiei vedem o creştere îngrijorătoare a numărului de femei agresate. Violenţa domestică e o problemă foarte gravă în România (...) Un studiu al Facultăţii de Medicină arată că în primele trei luni ale pandemiei, în 2020, numărul femeilor care au ajuns cu politraumatisme la spital e de patru ori mai mare decât înainte de pandemie. Aceste cifre ne îngrijorează. (...) Asta trage un semnal de alarmă că e ceva de făcut la nivelul politicilor publice", a spus Anca Dragu, conform Agerpres.

Potrivit preşedintelui Senatului, politicile publice înseamnă conştientizare, efort continuu de a aduce în dezbatere problema diferenţei de gen, a violenţei împotriva femeilor, de a crea mentalităţi.

"Avem nevoie de instituţii ale statului care să acţioneze, de societate civilă, de ONG-uri, avem nevoie de lege, dar ea vine cumva la final. Putem scrie un articol de lege, 'De mâine, femeile sunt egale cu bărbaţii', dar el nu se poate aplica, trebuie să creăm un mecanism întreg", a explicat Anca Dragu.

Potrivit acesteia, femeile au fost mai afectate decât bărbaţii în pandemie şi din alte puncte de vedere. Anca Dragu a menţionat că mai mult de 80% dintre medicii şi asistentele medicale din România sunt femei, iar acestea "au dus greul" pandemiei.

"Pe de altă parte, femeile sunt majoritare în domeniile acestea de îngrijire copii, de tot ce înseamnă a avea grijă de locuinţă, fie că este locuinţa personală, fie că este un serviciu în sine şi aceste doamne au fost afectate foarte mult în timpul pandemiei", a spus Anca Dragu.

Ea a precizat că România se află pe locul 26 din 28 în UE privind indicele egalităţii de gen.

"Indicele egalităţii de gen ne situează pe un loc nu foarte onorant, pe locul 26 din 28 de ţări membre ale UE. Stăm mai bine la aspecte legate de diferenţa privind plata între femei şi bărbaţi, aici avem o diferenţă de numai 3%, dar eu m-am uitat puţin în profunzimea acestor cifre şi este o situaţie puţin care te induce în eroare, deoarece avem dominant acolo sectorul public, unde avem foarte multe femei, şi ca atare cumva estompează aceste cifre, dar, dacă ne uităm la domenii specifice, cum ar fi cel politic, atunci diferenţa de gen este foarte accentuată", a mai spus Anca Dragu.

Ambasadoarea Franţei în România, Laurence Auer, a amintit că în 2015 Consiliul UE a invitat statele membre să adopte măsuri de egalitate între femei şi bărbaţi şi să crească reprezentarea femeilor în luarea deciziilor în sfera politică şi economică.

Laurence Auer crede că subiectul egalităţii între femei şi bărbaţi nu poate fi abordat doar printr-un articol de lege, ci trebuie să se ţină cont de ansamblul de prejudecăţi, de instruire, educaţie.

Ea a subliniat că în Franţa a fost necesar "un arsenal de măsuri" pentru a aplica Strategia diplomaţiei feministe şi a egalităţii şi că a fost nevoie de prevenirea prejudecăţilor.

"Cred că acest punct astăzi este foarte, foarte important. Trebuie să reflectăm sistematic la ceea ce semnifică prejudecăţile la muncă şi (...) toate formele de violenţă", a adăugat Laurence Auer.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri