Un om de ştiinţă din Hong Kong a dezvoltat o metodă de utilizare a învăţării automate şi a inteligenţei artificiale pentru scanarea retinelor la copiii cu vârste de până la şase ani pentru identificarea timpurie a autismului sau a riscului de autism şi speră să dezvolte un produs comercial anul acesta, relatează luni Reuters.

Conform Agerpres, scanarea retinei poate ajuta la îmbunătăţirea depistării precoce şi a rezultatelor tratamentelor pentru copii, a declarat Benny Zee, profesor la Universitatea Chineză din Hong Kong (CUHK).

"Importanţa începerii unei intervenţii timpurii constă în faptul că ei sunt încă în creştere, sunt încă în curs de dezvoltare. Deci există şanse mai mari de succes", a explicat Zee.

Metoda sa foloseşte o cameră de înaltă rezoluţie cu un nou software care analizează o combinaţie de factori, inclusiv straturi de fibră şi vase de sânge din ochi.

Tehnologia poate fi utilizată pentru a identifica copiii cu risc de autism şi pentru a-i introduce în programele de tratament mai repede, a adăugat Zee.

Şaptezeci de copii au fost testaţi folosind această nouă metodă, 46 cu autism şi 24 dintr-un grup de control. Tehnologia a reuşit să identifice copiii cu autism în 95,7% dintre cazuri. Vârsta medie a copiilor testaţi a fost de 13 ani, cel mai tânăr având şase ani.

Descoperirile lui Zee au fost publicate în revista medicală EClinicalMedicine.

Specialiştii în autism au salutat descoperirile sale, însă susţin că există un stigmat uriaş, părinţii refuzând adesea să creadă că micuţii lor au autism chiar şi atunci când există semne clare în acest sens.

"De multe ori, părinţii vor refuza iniţial să creadă", a declarat dr. Caleb Knight, care conduce un centru privat de terapie pentru autism.

"Dacă există un test medical sau un marker biologic ca acesta, el i-ar putea ajuta pe părinţi să nu fie în negare perioade lungi de timp şi, prin urmare, copilul să primească mai repede tratamentul necesar", a adăugat el.

Sursa foto: Pexels

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri