Minerii de la exploatările de uraniu din Crucea şi Botuşana protestează

Minerii de la Sucursala Crucea a Companiei Naţionale a Uraniului (CNU) s-au blocat în subteran în semn de protest faţă de neplata drepturilor salariale în ultimele două luni.

Este vorba despre circa 160 de mineri de la exploatările Crucea şi Botuşanu care au au declanşat protestul după ce nu şi-au primit salariile timp de două luni şi ameninţă că vor intra în greva foamei dacă revendicările lor nu vor fi satisfăcute.

Protestul s-a declanşat spontan, pe 17 martie, la suprafaţă, iar apoi ortacii au decis să se blocheze în subteran.

La Sucursala Crucea a CNU lucrează circa 300 de persoane.

Protestatarii reclamă şi faptul că de un an nu au primit suplimentul alimentar antidot, în valoare de 30 de lei/zi.

Directorul Cancelariei prefectului, Vasile Boca, a declarat pentru Agepres, că la faţa locului au fost trimişi poliţişti şi jandarmi, dar instituţia nu a primit nicio solicitare din partea minerilor şi că reprezentanţii sindicatelor sunt la Bucureşti pentru negocieri.

''Noi la Prefectură nu am primit nicio solicitare din partea minerilor şi nici din partea Guvernului. Au fost trimişi reprezentanţi ai Poliţiei şi Jandarmeriei la faţa locului de ieri dimineaţă (...) Domnul prefect a discutat aseară cu un reprezentant al sindicatului care este plecat la întâlniri la Bucureşti la CNU şi, din câte am înţeles de la domnul prefect, sunt şanse foarte mari ca astăzi să se rezolve problema'', a declarat Boca.

Minele de uraniu din judeţul Suceava sunt ultimele care mai funcţionează pe teritoriul României.

În condiţiile în care exploatările acestea vor fi închise în perioada următoare, s-a depus la Agenţia de Protecţia Mediului documentaţia necesară pentru obţinerea autorizaţiei de mediu.

La exploatările de uraniu de la Crucea şi Botuşana au avut loc mai multe acţiuni de protest cu blocarea minerilor în subteran, de-a lungul timpului, revendicările fiind de fiecare dată neplata drepturilor salariale.

Sursa foto: Pixabay
Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri