Organizarea de festivaluri și concerte în acest an și revenirea la o viață normală depind de succesul campaniei de vaccinare anti-COVID, a precizat Florin Cîțu, premierul României.

”Am avut o întâlnire împreună cu Emil Boc și cu organizatorii de mari evenimente. A fost o întâlnire foarte bună din mai multe puncte de vedere, o discuție informală și avem susținerea domniilor lor pentru campania de vaccinare. Putem să discutăm despre festivaluri, concerte, de a reveni la o viață normală doar cu o campanie de vaccinare de succes. Este condiția necesară pentru a putea să redeschidem economia. Voi face tot ce este posibil să acomodăm, să vedem cum putem să redeschidem economia. Soluțiile le vom discuta în perioada următoare, dar concluzia generală a fost: cu toții vom participa public la susținerea campaniei de vaccinare, este singura soluție pe care o avem în acest moment”, a declarat Florin Cîțu.

Pentru a accelera evoluția campaniei de vaccinare, premierul a precizat că în perioada următoare vor fi inaugurate primele centre de vaccinare drive-thru din România, în care vor fi administrate vaccinurile Pfizer. De asemenea, o altă măsură anunțată de către premier constă în trasnformarea mai multor centre de vaccinare AstraZeneca în centre Pfizer și oferirea posibilității companiilor de a-și amenaja propriile centre de vaccinare pentru angajați, în primă fază, urmând să fie luată în considerare și posibilitatea de vaccinare a rudelor acestora.

De asemenea, începând de vineri, 16 aprilie, persoanele care doresc se pot imuniza anti-COVID cu vaccinul Vaxzevria (AstraZeneca) fără programare în platforma naţională, anunţă portalul RO Vaccinare.

"Pentru facilitarea accesului la vaccinare, în centrele în care se administrează vaccinul Vaxzevria (AstraZeneca) şi în care sunt locuri disponibile, va fi permisă vaccinarea persoanelor care optează pentru acest tip de vaccin prin prezentarea directă la centrul de vaccinare, fără a mai fi necesară înscrierea pe platformă, cu respectarea celorlalte proceduri şi instrucţiuni", informează platforma de vaccinare.

Specialiştii recomandă populaţiei să verifice disponibilitatea locurilor pe harta interactivă existentă pe platforma naţională de informare cu privire la vaccinare, să se prezinte la centrul în care sunt locuri disponibile cu un document de identitate şi să se asigure că nu au simptome asociate COVID.

"Vaccinarea se va realiza în limita capacităţii de vaccinare a centrului", precizează sursa citată.

Sursa foto: : Facebook/ Electric Castle

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri